Amuzante, energice și pregătite să ne surprindă din nou! Cele 4 eroine, membre ale Clubului de Carte pe care chiar ele l-au înființat, se pregătesc, de data asta, pentru aventuri la care nu s-ar fi gândit vreodată. Odată ce una dintre cele 4 femei decid să renunțe la burlăcie, întregul grup stabilește că este momentul să aibă parte de o petrece a burlăcițelor.

”Clubul femeilor dezlănțuite 2” revine pe marile ecrane la finalul săptămânii

Filmul a avut recent avanpremiera, iar actorii au fost uluiți de nerăbdarea cu care continuarea producției a fost așteptată de public. De altfel, întreaga echipă de producție s-a bucurat să revină în formula deja consacrată.

Candice Bergen, actriță:  ”Este extraordinar! Este ca un vis, atât de fain încât poate vom face și a treia parte.”

Maia Sttenburgen, actriță:  ”A fost extraordinar pentru că noi, toate 4, chiar țineam mult una la cealalta, așa că ne-am distrat grozav la filmări.”

Pentru actrița Jane Fonda, revenirea în rolul simpaticei Vivien, pensionara care decide că după o viață întreagă de burlăcie, să își pună pirostiile, experiența de pe platourile de filmare a fost extrem de amuzantă.

Citeste si: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?- catena.ro

Citeste si: Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?- wowbiz.ro

Jane Fonda, actriță:  ”Aproape că nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă. Mă simt binecuvântată și în fiecare zi mă automotivez și îmi spun: Dumnezeule, am aproape 86 de ani și încă activez în meseria asta, iar ei încă vor să mă angajeze. Este amuzant, îmi place!”

”Clubul femeilor dezlănțuite 2” își propune să arate ca distracția și pofta de viață nu țin cont de vârstă.

Iar uneori, acestea chiar se intensifică odată cu trecerea anilor.

Dohn Johnson, actor:  ”Sunt un mare fan al tuturor acestor femei. Și faptul că sunt o parte din acest proiect, că pot să îmi aduc contribuția și să mă pot distra alături de ele, este un moment foarte fericit în cariera mea.”

Producția va putea fi urmărită în cinematografele din țară chiar de la sfârșitul acestei săptămâni.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si