Este scandal de proporții în Giulești! Fiul lui Adrian Păunescu, autorul textului imnului echipei de fotbal Rapid, Andrei Păunescu a dat în judecată clubul pentru drepturi de autor.

Cum comentează clubul această reclamație?

Imnul Rapidului a fost compus de poetul Adrian Păunescu în anul 1979. FC Rapid a făcut comentarii în privința acestei situații pe pagina de Facebook, acolo unde suporterii au dezbătut și ei această problemă.

”Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acționat în judecată clubul nostru, formulând o reclamație care are ca obiect “dreptul de autor și drepturile conexe”. Mai precis, suntem acuzați că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale. Așa cum știu suporterii rapidiști de toate vârstele, Imnul Rapidului a fost compus de către poetul Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80, și a devenit un simbol al rapidismului. De atunci, "Imnul" a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoționale (tricouri, căni, cărți, programe de meci etc.)”, au scris reprezentanții clubului.

Rapid dat în judecată

Andrie Păunescu nu este de acord cu folosirea imnului echipei, alături de reclame.

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Gestul inconștient făcut de un șofer din Suceava, aflat în stare avansată de ebrietate. Bărbatul a ambalat motorul până i-a luat foc mașina

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Tot în mesaj aceștia precizează că sunt surprinși de faptul că au aflat de această reclamație doar din spațiul public, fără vreo informare prealabilă verbală sau scrisă. Până când nu vor primi reclamația oficială, ei refuză orice fel de polemică legată de acest subiect.

Ce daune cere Andrei Păunescu Rapidului?

Fiul marelui poet i-a cerut daune de un milion de euro lui FC Rapid, iar lui CS Rapid 500.000 de euro, a scris GSP.ro. În total, Andrei Păunescu a dat în judecată 10 entități pe data de 16 ianuarie 2024, respectiv Fotbal Club Rapid 1923 SA, Vinicola Avereşti 2000 SA, Romfilatelia SA, Clubul Sportiv Rapid, Superbet, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători, Metrorex, Dante International SA (eMAG), Stargift RSL și Retail Concept Design SRL (Mobexpert).

"Treaba este simplă. Imnul îl poate cânta oricine. Niciodată familia Păunescu, nici Adrian Păunescu, nici noi, moștenitorii lui, nu am avut nimic de spus. Să se cânte liber. Totul este fără condiții, fără bani, fără nici o problemă. În momentul în care se obțin bani ți imnul Rapidului, pe care tata l-a scris pentru sport și pentru cultură, devine reclamă la alcool, la pariuri, la eșarfe, la tricouri, la bijuterii lucrurile sunt altele. Nu mă întrebați pe mine de bani pentru că eu nu am obținut nici un ban. Eu întreb doar de ce se comercializează aceste versuri fără să se menționeze autorul, nicăieri și de ce nu am fost întrebați cum se pot face aceste produse. Poate dacă ne-ar fi întrebat cineva am fi spus hai să le facem și să donăm banii unui scop sportiv sau cultural, dar nu a întrebat nimeni nimic",

a spus Andrei Păunescu, pentru Antena 3 CNN.

Rapid dat în judecată

Imagine reprezentativă pentru echipa Rapid.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Descoperire șocantă! Șase cadavre găsite pe țărmurile din Antalya în ultimele cinci zile

Instanța de fond, Tribunalul București, nu a stabilit deocamdată data primului termen de judecată.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si