Organizarea Reuniunii plenare a Platformei Europene a Autorităților de Reglementare în Domeniul Audiovizualului (EPRA) este extrem de importantă, pentru că așază România la masa deciziilor europene. Acest eveniment important nu doar că a avut loc pentru prima dată în România, ci a fost o premieră în ultimii 20 de ani în Estul Europei.

Reuniunea EPRA- România, la masa deciziilor europene

Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședintele CNA a explicat cât de importantă este pentru România această reuniune EPRA.

"Consiliul Naţional al Audiovizualului a lucrat mai bine de un an pentru a obţine această reuniune. Şi aceasta pentru că ea nu se organizează printr-o simplă ridicare de mână şi de anunţare, ci există un set de reguli şi de criterii care stau la baza organizării. Deci nu este o chestiune care ţine doar de o logistică, ci de proiectele aflate în derulare în ţara care urmează să fie gazdă, dar şi de modul în care autoritatea de reglementare din ţara respectivă înţelege să se implice în viaţa europeană audiovizuală. Implicările noastre sunt directe, cu atât mai mult cu cât, începând cu luna iunie, eu ocup funcţia de vicepreşedinte la nivel european al acestei platforme, cu sprijinul CNA şi cu sprijinul autorităţilor din Franţa, Germania, Austria, Olanda, Suedia şi Portugalia", a spus Jucan, la finalul celei de a 58-a Reuniuni a EPRA, găzduită de Bucureşti, potrivit Agerpres.

Citește și: Ugur Yesil, CEO Kanal D şi Radio Impuls, premiat pentru leadership performant la Gala Premiilor Financial Intelligence Hall of Fame

În plus, vicepreședintele CNA a explicat că "nu vor mai exista situaţii în care există dezbateri sau chiar decizii europene, iar noi, ca ţară, le aflăm ulterior sau din alte jurnale de presă".

"Este vorba în principal despre provocările la adresa libertăţii presei, a libertăţii de exprimare şi mai ales, în ultima perioadă, la adresa protecţiei jurnaliştilor. Mă refer atât la protecţia chiar fizică a jurnaliştilor, care sunt, de multe ori, expuşi la presiuni de acest tip, cât şi la protecţia acestora ca oameni de breaslă.

Şi aici discutăm despre sindicatele jurnaliştilor, despre grupurile prin care ei pot să aibă o activitate fluentă şi protejată. În principal avem de-a face cu aceste chestiuni principale şi cu elemente care ţin de protecţia superioară a minorului şi utilizarea inteligenţei artificiale, reglementarea online-ului şi provocările care vin din acest sector. Toate aceste elemente, din punct de vedere al preocupărilor estice, le-am pus pe masa discuţiilor şi ne-am angajat să contribuim şi cu soluţii. Ducem, de-acum încolo, aceste teme la masa deciziilor europene. Nu vor mai exista situaţii în care există dezbateri sau chiar decizii europene, iar noi, ca ţară, le aflăm ulterior sau din alte jurnale de presă. Suntem acolo prezenţi, lucrăm îndeaproape şi acum urmează să avem contacte şi mai apropiate cu radiodifuzorii din România pentru a ne coordona", a detaliat Jucan.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Reuniunea EPRA a avut loc pentru prima dată în România și este o premieră și în Estul Europei.

"EPRA este o platformă care pune la un loc toate autorităţile de reglementare din audiovizual din Uniunea Europeană şi nu numai.

La această platformă au aderat şi autorităţi care fac parte din ţări aflate în curs de aderare la Uniunea Europeană sau din ţări care se află chiar în afara spaţiului geografic european, cum este Azerbaidjanul sau chiar Israelul. Aceste ţări au dorit să adere la EPRA, fiindcă piaţa lor media este conectată prin companii la piaţa media din Europa şi doresc să înţeleagă mai bine deciziile şi modul în care Europa are în viziune dezvoltarea audiovizualului", a spus Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședintele CNA-ului european.

Cine este Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședintele CNA

CNA a obținut reuniunea EPRA. România reușește, astfel, să se așeze la masa deciziilor europene. Valentin-Alexandru Jurcan, vicepreședinte CNA-ului european: "Este vorba în principal despre provocările la adresa libertăţii presei"

Valentin-Alexandru Jucan, vicepreședinte CNA-ului european

[Sursa foto: Facebook/ Valentin-Alexandru Jucan]

Valentin-Alexandru Jurcan este din Cluj și este membru CNA. În iunie 2023 el a fost ales vicepreședintele CNA-ului european și astfel devine primul om care obține o poziție în CNA la nivel european.

”Votul a fost organizat într-o reuniune plenară a EPRA la care au participat peste 160 de delegați din toate țările europene și partenere. Mandatul de 2 ani pe care l-am primit se va concentra pe doua teme fundamentale: educația media și contracararea dezinformării. De altfel, aceeași agendă o am și în cadrul CNA – Consiliul Național al Audiovizualului”, a precizat Jucan, potrivit cluj24.ro.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Televiziunea Kanal D, premiată pentru “Excelență în industria media”

Citește și: Televiziunea Kanal D, premiată pentru “Excelență în industria media”

Board executiv este format dintr-un președinte EPRA din Norvegia și patru vicepreședinți din Irlanda, Marea Britanie, România și Slovacia.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si