In articol:
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat astăzi, 22 iulie 2021, Hotărârea numărul 48 privind aprobarea Listei cu clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată. Din păcate, Grecia, Maldive şi Emiratele Arabe se regăsesc între ţările de pe lista galbenă.
Citeste si: 90% dintre adulții britanici au anticorpi pentru Covid-19
Pentru a vedea Hotărârea numărul 48 accesează AICI.
Ce se întâmplă dacă vii dintr-o zonă roșie
În cazul în care o persoană vine dintr-o țară care se află pe lista galbenă, nu va intra în carantină dacă este vaccinată și nici dacă prezintă un test PCR, nu mai vechi de 72 de ore.
Citeste si: Valeriu Gheorghiță a anunțat când va ajunge România la peste 1.500 de cazuri de COVID pe zi
Astfel, măsura carantinei se aplică pentru 14 zile, dar rămâne valabilă şi prevederea potrivit căreia dacă o persoană carantinată face un test COVID-19 în a opta zi de carantină şi rezultatul e negativ poate ieşi din carantină în a zecea zi.
Sunt scutiți de carantină copiii sub 3 ani, fără condiții, și cei cu vârste între 3 și 16 ani, dacă au un test COVID negativ. De asemenea, mai sunt scutiți de carantină cei care stau mai puțin de 3 zile pe teritoriul României.
Țările care se află în zona roșie
- Insulele Virgine Britanice 54.0
- Jersey 24.9
- Cipru 14.8
- Seychelles 12.6
- Fiji 12.4
- Mongolia 9.3
- Tunisia 8.6
- Marea Britanie** 7.4
- Cuba 7.2
- Gibraltar 6.8
- Olanda 6.7
- Namibia 6.5
- Botswana 6.2
- Spania 6.2
- Columbia 5.5
- Kuweit 5.2
- Georgia 4.8
- Andorra 4.8
- Argentina 4.8
- Malaysia 4.6
- Libia 4.2
- Portugalia 4.1
- Africa de Sud** 3.9
- Malta 3.8
- Costa Rica 3.6
- Insula Man 3.6
- Panama 3.4
- Iran 3.4
- Suriname 3.3
- Kazahstan 3.1
- Irak 3.0
- Insulele Feroe 3.0
- Brazilia** 2.9
- Nepal** 0.8
- India** 0.4