Cod galben de ninsori abundente, vânt puternic şi viscol. Care sunt zonele afectate
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de ninsori abundente, vânt puternic şi viscol, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, începând de miercuri seară şi până vineri după-amiază. În sudul Banatului, nordul Olteniei şi al Munteniei, sud-estul Moldovei sunt prognozate ploi însemnate cantitativ.
Author: Catalina Popa miercuri 09 decembrie 2020 , 12:38
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă informare meteorologică, pentru sudul, estul şi centrul ţării, unde vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ, polei şi intensificări ale vântului.
Informarea este valabilă de miercuri, de la ora 14.00, până vineri, la ora 15.00
"În intervalul menţionat, în sudul, estul şi centrul ţării temporar vor fi precipitaţii în general moderate cantitativ şi se vor acumula 15...25
l/mp şi izolat peste 30 l/mp. Vor predomina ploile, iar din cursul serii de miercuri (9 decembrie) şi până în dimineaţa zilei de joi (10 decembrie) în jumătatea de nord a Moldovei vor fi mai ales ninsori. Temporar se va depune polei în estul ţării şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Local, vântul va prezenta intensificări, cu rafale în general de 45...55 km/h", a transmis ANM.
La munte vor predomina nisorile, iar joi şi vineri, la altitudini mai joase precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depunerile de polei.
Vântul va prezenta intensificări locale, cu viteze de peste 60...70 km/h.
Totodată, meteorologii au emis o atenţionare Cod galben, valabilă de miercuri, de la ora 17.00, până vineri, la ora 15.00, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde sunt prognozate ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului şi viscol, în special la altitudini mari; iar în sudul Banatului, nordul Olteniei şi al Munteniei, sud-estul Moldovei vor fi ploi însemnate cantitativ.
"În Carpaţii Meridionali şi de Curbură temporar va ninge, mai abundent la altitudini de peste 1.400 m şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări, iar pe creste va fi tare, cu viteze la rafală de peste 90...100 km/h şi va fi viscol ce va determina scăderea vizibilităţii.
În sudul Banatului, nordul Olteniei şi al Munteniei, precum şi în sud-estul Moldovei vor predomina ploile care vor fi însemnate cantitativ, iar cantităţile de apă vor depăşi 30...40
l/mp şi pe arii restrânse 50...70 l/mp", a arătat ANM.
În Bucureşti, de miercuri de la ora 14.00 şi până joi, la ora 8.00, vremea va fi închisă, iar mai ales spre seară va ploua, la început slab şi vor fi condiţii de polei, apoi moderat cantitativ.
Se vor acumula cantităţi de apă, în general, de 10...14 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificări noaptea, când la rafală se vor atinge viteze în jurul a 40 km/h. Maxima se va situa în jurul valorii de 1 grad, însă din a doua parte a intervalului temperatura va creşte, astfel că minima nopţii va fi de 2...3 grade.
De joi de la ora 8.00, până vineri la aceeaşi oră, în Capitală vremea se va menţine închisă şi se va încălzi.
Temporar va ploua, mai ales seara şi noaptea, şi se vor acumula cantităţi de apă în medie de 10...12 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 35...40 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 6...8 grade.
Începând de vineri dimineaţă şi până în cursul după-amiezii, Cerul va fi mai mult noros şi trecător va mai ploua. Vântul va sufla moderat, cu rafale de până la 30...35 km/h. Temperatura maximă va fi de 9...10 grade, se arată în prognoza pentru Bucureşti.