În 25 de judeţe va fi cod galben, urmând a se înregistra cantităţi de precipitaţii ce pot ajunge la 40 de litri pe metru pătrat. Potrivit meteorologilor, de sâmbătă de la ora 12.00, până duminică la ora 18.00 este în vigoare o informare de instabilitate atmosferică, scrie News. 

”În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe suprafeţe mici căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15...25 l/mp”, au transmis meteorologii.

Aceştia anunţă că astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a ţării şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal şi la munte, precum şi în regiunile nordice, nord-estice şi centrale.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod galben, valabilă de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică la ora 4.00.

”În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureş şi nordul Crişanei. Vor fi averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25...30 l/mp şi punctiform 35...40 l/mp”, anună meteorologii.

Judeţele vizate sunt Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Teleorman şi Vâlcea.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si