Avertizare meteo de ultima oră. Cod portocaliu de ploi și vijelii, până duminică seara
ANM a emis, sâmbătă, o alertă Cod galben care anunţă instabilitate atmosferică în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte. Meteorologii au emis şi un Cod portocaliu care anunţă cantităţi însemnate de apă, valabil în Oltenia, local în Transilvania, Maramureş şi la munte.
Codul portocaliu expiră duminică la ora 22.00. „În Oltenia, local în Transilvania, Maramureş şi la munte vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 40 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Carpaţilor Meridionali, 70...90 l/mp”, anunță sursa citată.
Codul galben este valabil tot până duminică, la ora 22.00.
„În intervalul menţionat, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi, izolat, grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de peste 15...25 l/mp şi izolat 30...40
l/mp”, anunță meteorologii.
Harta fenomenelor extreme
Zonele aflate sub Cod galben sunt cele din jumătatea de vest a țării, în timp ce Codul portocaliu care anunţă cantităţi însemnate de apă e valabil în Oltenia, local în Transilvania, Maramureş şi la munte.