De asemenea, hidrologii anunţă cod galben şi cod portocaliu de inundaţii în mai multe judeţe, până vineri dimineaţă.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 20 mai, ora 13:00 – 21 mai, ora 06:00, în Oltenia, local în Muntenia, în sudul Banatului şi în zona Carpaţilor Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată.

”Vor fi vijelii, grindină, descărcări electrice şi va ploua torenţial, astfel încât, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40...50

l/mp şi izolat 60...70 l/mp”, anunţă ANM.

În alte zone va fi cod galben, până joi dimineaţă, vremea rea va persista, în întreaga ţară, până joi, la ora 23.00.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: CNCD i-a amendat pe Klaus Iohannis, PSD și Traian Băsescu

La rândul lor, hidrologii au emis avertizări cod galben şi cod portocaliu, ”având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore,”.

”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare”, anunţă hidrologii.

Citeste si: MAE: Funcționară de la Consulatul României din Catania, concediată după ce și-a bătut joc de cererea de ajutor a sportivei Alina Crăciun

Potrivit acestora, estecod galben în intervalul 20.05.2020 ora 16:00 – 22.05.2020 ora 10:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Mureş – afluenţii de stânga aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave – amonte S.H. Brănişca (judeţele Sibiu, Alba şi Hunedoara), Bega- bazin superior amonte S.H.

Balinţ (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior amonte S.H. Lugoj, Pogăniş – bazin superior, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera (judeţele Timiş şi Caraş Severin), Cerna (judeţele Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H. Calafat (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Podari (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Homorod (judeţele Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt), Călmăţui (judeţele  Olt şi Teleorman), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov) şi Ialomiţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Prahova, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Buzău).

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Sfinții Constantin și Elena. Numele celor care-și sărbătoresc onomastica pe 21 mai

De asemenea, este cod portocaliu, în intervalul 20.05.2020 ora 22:00 – 21.05.2020 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Timiş – bazin superior amonte S.H. Caransebeş, Bistra, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Gorj şi Caraş Severin), afluenţii mici ai Dunării aferenţi sectorului amonte S.H.

Calafat (judeţele Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj), Desnăţui – bazin superior (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Jiu – bazin amonte S.H. Răcari (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea) şi Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cornet – amonte acumularea Ioneşti (judeţele Vâlcea şi Argeş).


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si