Avertizarea cod roşu este valabilă de la ora 11.30 şi până la ora 21.00.
Conform hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol în bazinele hidrografice Suhu şi Geru din judeţul Galaţi.
"Fenomenele se pot produce cu intensitate şi probabilitate mai mare în bazinul hidrografic al râului Suhu", avertizează Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
Tot miercuri, hidrologii au emis cod portocaliu de inundaţii, valabil până la ora 18.00, pentru judeţele Buzău şi Vrancea. Astfel, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor avertizează că se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi, judeţele Buzău şi Vrancea.
Nouă judeţe din jumătatea de est ţării se află, până joi, sub avertizare cod portocaliu de inundaţii. Avertizarea hidrologilor vizează următoarele bazine hidrografice: Trotuş superior şi afluenţi (judeţele Harghita, Neamţ şi Bacău), Putna- bazin superior şi afluenţi (judeţul Vrancea), Bârlad superior şi afluenţi (judeţele Vaslui, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici aferenţi cursului mijlociu şi inferior al Siretului (judeţele Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici ai Prutului, aferenţi sectorului aval sistemului hidrografic Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi râurile din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).
Citeste si: Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner își măresc familia după un deceniu de relație- wowbiz.ro