Acordul semnat marți, pentru perioada 2020-2021, va consolida colaborarea dintre România și Organizația Mondială a Sănătății.

„Omenirea se confruntă astăzi cu o situaţie fără precedent, în faţa căreia suntem cu toţii vulnerabili şi care ne-a forţat să ne adaptăm rapid întreaga activitate. Marcăm, aşadar, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an prin semnarea, într-un format inedit, virtual, a unui nou Acord de Colaborare Bienală.

Citeste si: Avertismentul lui Raed Arafat: „Încă nu am trecut hopul. Noi încă ne pregătim”

Continuăm astfel cooperarea noastră şi reafirmăm parteneriatul solid pe care îl avem”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a vorbit și despre criza prin care trece omenirea.

„Această criză sanitară şi umanitară prin care trecem ne-a dovedit tuturor, nu doar nouă, românilor, că avem nevoie de o capacitate consolidată de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, de planuri şi protocoale de reacţie. Vă invit pe toţi cei responsabili ca, după ce vom depăşi această criză, să valorificăm conţinutul acordului semnat şi să regândim sistemul de sănătate românesc şi din perspectiva acestei nevoi.

Ameninţările de tipul COVID-19 nu ţin cont de graniţele fizice ale statelor, peste 200 de ţări din întreaga lume fiind afectate de această pandemie.

Citeste si: CNAS: Peste 1,1 milioane de măşti de protecţie vor fi distribuite medicilor de familie

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ne confruntăm cu o urgenţă medicală globală, iar pentru limitarea răspândirii, fiecare ţară trebuie să adopte toate măsurile necesare, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri, dar este nevoie şi de cooperarea eficientă dintre state.

Organizaţiile internaţionale din domeniul sănătăţii au un rol esenţial în a eficientiza această cooperare, în a oferi recomandări solide, în a disemina informaţii şi mesaje corecte, bazate pe dovezi ştiinţifice, de maximă utilitate pentru cetăţeni”, a adăugat Iohannis.

Klaus Iohannis a vorbit despre situația din România, precizând că autoritățile române au luat la timp măsurile necesare împotriva răspândirii coronavirusului.

„În ceea ce priveşte situaţia din România, autorităţile noastre au luat la timp măsurile necesare pentru a preveni pe cât posibil răspândirea pandemiei.

Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcţie de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului şi în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale altor organizaţii internaţionale.

Avem nevoie de acţiune comună, atât la nivel regional, în cadrul organizaţiilor din care facem parte, dar şi la nivel global, pentru combaterea acestei pandemii şi pentru limitarea efectelor sociale şi economice.

Cooperarea şi solidaritatea internaţională constituie răspunsul nostru comun în faţa unei provocări de o asemenea amploare!”, a adăugat Iohannis.

Citeste si: Nelu Tătaru: Programul de vaccinare trebuie să continue

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Președintele a ținut să trimită un mesaj de recunoștință medicilor și personalului medical.

„Vă datorăm recunoştinţă şi respect zi de zi pentru efortul consecvent depus în menţinerea sănătăţii noastre, a tuturor, şi cu atât mai mult în aceste zile, când aveţi un rol critic şi purtaţi pe umerii halatelor albe o presiune enormă!

Reiau în acest context apelul la responsabilitate şi la respectarea cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi.

Respectând normele de deplasare, dragi români, de igienă şi de distanţare socială ne protejăm pe noi înşine, pe cei dragi şi ajutăm cadrele medicale să ofere asistenţă celor care au reală nevoie de îngrijire!

Sacrificiile pe care le facem astăzi ne aduc mai aproape de ziua în care viaţa noastră revine la normal!

Doar împreună putem trece peste această grea perioadă!

Doar uniţi vom reuşi!”, a fost mesajul lui Iohannis.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si