In articol:
Bărbatul în vârstă de 50 de ani este cel care a ridicat autorizația de funcționare a stației GPL. Acesta a decedat în urma accidentului de motocicletă de sâmbătă, din poligonul auto de la Ulmi.
Motocicleta s-a izbit fatal de zidul de beton al poligonului
Bogdan Georgian Pușcoi a fost colonel în cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență Basarab I Dâmbovița, șef al Serviciului de Prevenire.
,,Să nu intrăm în conspiraţii''
„ Domnul colonel în rezervă- Dumnezeu să-l ierte!- a fost angajat al ISU Dâmboviţa şi a fost şeful Inspecţiei de prevenire în perioada 2020-2021, dacă nu mă înşel.
Potrivit acestuia, prin atribuţiile pe care le deţinea, bărbatul a participat la controalele de la staţia GPL de la Crevedia.
De asemenea, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a menționat faptul că nu trebuie să se intre în conspirații pe acest subiect.
„Dar ca să punem în lumină şi să nu intrăm în conspiraţii acuma să spunem că cineva a făcut ceva, el era la prima lecţie, dacă este informaţia corectă pe care am avut-o, domnul colonel era la prima lecţie pe motocicletă, era cu instructorul pe motocicletă, fără cască, din ce am înţeles, nu ştiu dacă e adevărat, a accelerat şi a intrat într-un perete, deci nu l-a lovit nimeni, nu a intrat nicio maşină în el, era la o lecţie pe motocicletă şi, fiind pe motocicletă cu instructorul, a accelerat şi a intrat într-un perete”, a declarat Arafat.
Acesta a adăugat că nu trebuie „speculată” o legătură între accident şi incendiul de la Crevedia.