Close sidebar
Close sidebar

Comisia juridică are marți, pentru raport, proiectul de lege prin care Parlamentul decide data alegerilor generale

Marți, 10 noiembrie, de la ora 10:30, comisia juridică a Senatului are pe ordinea de zi a şedinţei, pentru raport, proiectul de lege care prevede că Parlamentul decide data alegerilor legislative şi nu Guvernul, propunere legislativă ce a fost trimisă la reexaminare de către Klaus Iohannis.

Andreea Bolocan,

Comisia juridică are marți, pentru raport, proiectul de lege prin care Parlamentul decide data alegerilor generale [Sursa foto: aliantaevanghelica.wordpress.com]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Ar exista o posibilitate foarte mare ca proiectul să intre pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Senatului, care începe la ora 9.00.

O altă propunere legislativă privind protecţia civilă este pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Comisiei juridice a Senatului, tot pentru emiterea unui raport. Şi această iniţiativă de lege ar putea intra în plenul de miercuri.

Proiectul de lege, depus la Senat pe 2 martie a.c şi iniţiat de Carmen Dan şi Florin Iordache, stabileşte cadrul  normativ aferent domeniului protecţiei civile

Potrivit expunerii de motive, prin proiect este preconizată „asigurarea cadrului normativ strategic care are ca obiectiv fundamental protecţia cetăţeanului prin implementarea unor concepte, termeni şi cerinţe, intrate deja în vocabularul de specialitate, respectiv reglementarea unor elemente de interes în domeniul protecţiei civile care nu se regăsesc în actele normative de nivel superior aprobate până în momentul de faţă”.

Totodată, este avută  în vedere abrogarea Legii privind protecţia civilă nr.481/2004,

republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.15/2005.

Citeste si: BREAKING NEWS! Cutremur în urmă cu câteva minute în România! Ce magnitudine a înregistrat și unde s-a resimțit- kanald.ro

Citeste si: Oana Lis, în doliu! Mesajul dureros transmis în urmă cu puțin timp: “Nu știi niciodată când vorbești ultima oară cu un om”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO Imagini din timpul cutremurului de 5,4 care a zguduit România. S-a simțit și în țările vecine- antena3.ro

Citeste si: Florin Cîţu anunţă că anul viitor vor continua majoritatea măsurilor. Ce a mai transmis Ministrul Finanțelor

Citeste si: Starea de alertă, prelungită. Ce proiect de lege se află pe masa Guvernului

Mihai Tudose a declarat că săptămâna aceasta Senatul va încerca din nou să voteze proiectul de lege  

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a afirmat luni că săptămâna aceasta Senatul va încerca din nou să voteze proiectul de lege prin care Legislativul decide data alegerilor generale şi nu Executivul.

De asemenea, senatul nu a avut cvorum marțea trecută să discute proiectul, iar Biroul permanent nu a întrunit prezenţa necesară de şedinţă pentru a schimba secretarul conducerii forului legislativ Ion Ganea, exclus din PSD după ce a boicotat întrunirile.

Preşedintele Senatului Robert Cazanciuc a anunţat pe 3 noiembrie că din totalul necesar de 68 de senatori şi-au înregistrat prezenţa doar 62, prin urmare nu a fost întrunit cvorumul necesar de şedinţă. Plenul avea pe ordinea de zi încetarea statutului de membru şi secretar al Biroului permanent al forului legislativ a lui Ion Ganea, exclus din PSD după ce a boicotat alături de PNL şi USR şedinţele conducerii Senatului în care trebuia să aprobe trimiterea la comisia juridică a proiectului de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor şi nu Guvernul, iniţiativă trimisă la reexaminare de Klaus Iohannis către Legislativ.

Pe ordinea de zi a plenului de marţi al Senatului era înscris proiectul de hotărâre privind constatarea încetării de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi secretar al Senatului a lui Ion Ganea, precum şi alegerea unor membri ai Biroului permanent al forului legislativ.

Citeste si: VIDEO Cum ar fi arătat viața Ozanei Barabancea dacă nu și-ar fi pierdut mama la 14 ani. „Aș fi avut un sprijin moral. Important e că nu m-am dat bătută.”- kfetele.ro

Citeste si: Emily Burghelea, din nou la Urgențe pe mâna medicilor! Soțul ei a filmat-o pe holurile spitalului: "Nu se poate opri din tușit, are febră mare"- radioimpuls.ro

Citeste si: VIDEO Imagini din timpul cutremurului de 5,4 care a zguduit România. S-a simțit și în țările vecine- antena3.ro

Senatoarea PNL Alina Gorghiu, membru în Biroul permanent a declarat lunea trecută faptul că şeful forului legislativ Robert Cazanciuc a convocat un plen pentru marţi, fără a exista o ordine de zi aprobată în prealabil în Biroul Permanent, şedinţă care nu a fost ţinută din nou luni din cauza lipsei de cvorum. Ea a adăugat că PNL va apela la toate pârghiile legale, inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la această decizie neregulamentară a social-democratului. Astfel, liberalii vor analiza „şi în ce măsura comportamentul lui Cazanciuc se încadrează la abuz in serviciu, pentru că aşa pare”, a mai spus Gorghiu.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI