Începând de joi, compania aeriană Turkish Airlines operează zboruri regulate pe ruta Cluj-Napoca- Istanbul. Astfel, cursele de la Cluj-Napoca operate de Turkish Airlines vor ateriza pe Ataturk, unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa.
Pe ruta Cluj-Napoca- Istanbul vor fi patru zboruri pe săptămână, în zilele de luni, marţi, joi şi sâmbătă, cu preţuri începând de la 99 de euro.
”Prin intermediul zborului Cluj-Napoca- Istanbul Ataturk se asigură noi zboruri spre unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene internaţionale, cu posibilităţi de conexiune spre întreaga lume”, a declarat, joi, directorul aeroportului clujean, David Ciceo.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mânzat, a explicat că noua rută va întări relaţiile dintre România şi Turcia, la evenimentul care a marcat prima cursă pe această rută fiind prezent şi ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaş.
Iniţial, zborurile Turkish Airlines de pe Aeroportul ”Avram Iancu”, trebuiau lansate în data de 26 iulie, dar evenimentul a fost amânat până în septembrie.
Pe Aeroportul Internaţional Cluj mai operează zboruri regulate pe această rută şi compania aeriană AtlasGlobal, scrie News.ro.
Începând de joi, compania aeriană Turkish Airlines operează zboruri regulate pe ruta Cluj-Napoca- Istanbul. Astfel, cursele de la Cluj-Napoca operate de Turkish Airlines vor ateriza pe Ataturk, unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa.
Pe ruta Cluj-Napoca- Istanbul vor fi patru zboruri pe săptămână, în zilele de luni, marţi, joi şi sâmbătă, cu preţuri începând de la 99 de euro.
”Prin intermediul zborului Cluj-Napoca- Istanbul Ataturk se asigură noi zboruri spre unul dintre cele mai importante hub-uri aeriene internaţionale, cu posibilităţi de conexiune spre întreaga lume”, a declarat, joi, directorul aeroportului clujean, David Ciceo.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mânzat, a explicat că noua rută va întări relaţiile dintre România şi Turcia, la evenimentul care a marcat prima cursă pe această rută fiind prezent şi ambasadorul
Turciei în România, Osman Koray Ertaş.
Iniţial, zborurile Turkish Airlines de pe Aeroportul ”Avram Iancu”, trebuiau lansate în data de 26 iulie, dar evenimentul a fost amânat până în septembrie.
Pe Aeroportul Internaţional Cluj mai operează zboruri regulate pe această rută şi compania aeriană AtlasGlobal, scrie News.ro.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro