Reprezentanţii Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara au anunţat vineri, printr-un comunicat, că pasagerii din regiunea de vest vor putea călători zilnic spre Iaşi şi Cluj-Napoca, din 1 octombrie.
”Cursele aeriene vor face legătura între cele trei destinaţii (Timişoara, Iaşi şi Cluj) fiind operate de compania aeriană Blue Air cu o frecvenţă pe zi”, se arată în comunicat.
Directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu, estimează că în acest fel aeroportul va depăşi cifra de un milion de pasageri în acest an.
“
În contextul dat, avem convingerea fermă şi repetăm cu bucurie faptul că în acest an Aeroportul Timişoara va înregistra un număr de pasageri ce va depăşi cifra de un milion. Cu siguranţă, pasagerii din regiunea de vest aveau nevoie, pe lângă legătura aeriană cu aeroportul din capitala ţării, şi de legături aeriene cu zonele importante din România, respectiv Moldova şi Transilvania. Mai mult decât atât, legătura aeriană cu cele trei oraşe importante din ţară, respectiv Bucureşti, Iaşi şi Cluj, oferă legături aeriene cu destinaţii din diferite ţări ale lumii, care nu pot fi accesibile direct de la
Timişoara, cum ar fi: Israel, Emiratele Arabe Unite, Elveţia, Suedia, Danemarca”, a declarat Daniel Idolu.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei sale a făcut o descoperire șocantă despre bunica ei- antena3.ro
Citeste si: Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”- wowbiz.ro