Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) aduce recomandări pasagerilor cu scopul de a le eficientiza călătoriile
CNAB dorește ca traficul aerian foarte aglomerat din perioada sezonului estival să nu strice experiența călătoriilor. Recomandările CNAB privesc fluidizarea aglomerației din aeroporturi pentru evitarea cozilor de la ghișeele de check-in sau de la bagaje.
Author: Elena Tasca miercuri 12 iulie 2023 , 13:55
Prin intermediul unui comunicat de presă, CNAB, a oferit mai multe recomandări pasagerilor cu privire la zborurile din perioada verii, în condițiile în care în acest sezon traficul aerian este foarte aglomerat.
Recomandările oferite de Compania Națională Aeroporturi București se raportează la modul în care pasagerii aleg să călătorească. Check-in-ul realizat online le poate aduce beneficii pasagerilor, care pot astfel evita cozile de la ghișeu. Informarea atentă la orele de decolare și păstrarea contactului cu operatorul aerian îi poate ajuta să afla posibilele întârzieri sau modificări de zbor. Acest lucru îi ajută, de asemenea, la recomandarea de ajunge cu trei ore înainte de zbor la aeroport.
"Să se informeze permanent asupra orelor de decolare ale aeronavelor, menținând contactul cu operatorul aerian; întotdeauna, atunci când îşi achiziţionează un bilet de avion, să lase datele de contact pentru a putea primi informaţii de la compania aeriană în cazul oricăror modificări. Să efectueze check-in online, de acasă, pentru a economisi timp şi, în unele cazuri, chiar bani. Să se prezinte la aeroport la ora recomandată de către compania aeriană, de regulă cu trei ore înainte de ora planificată a zborului", a transmis CNAB prin comunicatul de presă.
CNAB recomandă pasagerilor să călătorească pe cât posibil fără bagaj de cală. Recomandarea vine în condițiile în care aceștia se pot prezenta direct la controlul de securitate, dacă au check-in-ul online, iar la destinație aceștia evită așteptarea bagajului pe bandă.
În cazul în care pasagerii călătoresc cu bagaj de cală, CNAB recomandă evitarea transportării obiectelor valoroase, pentru că operatorii aerieni nu răspund în cazul pierderilor acestora.
"Companiile aeriene nu răspund de pierderea acestora, iar în cazul extrem în care bagajul este pierdut, despăgubirile acordate sunt limitate şi depind doar de greutatea bagajului. Se recomandă ca obiectele de valoare să fie păstrate asupra pasagerului sau în bagajul de mână", a continuat CNAB.
Compania Națională Aeroporturi București mai recomandă și apelarea la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în momentul în care pasagerii consideră că le-au fost încălcate drepturile.