Competențe BAC 2023 Limba Română. Potrivit unui document transmis de Ministerul Educației, în perioada 14-23 iunie 2023, candidații de la Examenul Național de Bacalaureat 2023, care nu își pot echivala probele orale, vor susține competențele de comunicare în limba română, o limbă de circulație internațională și competențele digitale.
În contextul grevei din educație care a fost suspendată luni, pe 12 iunie 2023, probele orale de la Bacalaureatul din acest an pot fi echivalate cu mediile obținute la respectivele materii în anii de liceu.
Încep primele probe de la BAC pentru elevii care nu își pot echivala competențele
Elevii claselor a XII-a care nu își pot echivala probele orale de la BAC 2023 cu mediile din liceu încep de astăzi, 14 iunie, susținerea competențelor. Prima probă este cea de evaluare a competențelor de comunicare în limba română. Un document semnat de Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a fost transmis în acest sens.
„Pentru buna desfășurare a acestor probe, inspectoratele școlare trebuie să activeze în aplicația AUSI, în conformitate cu Procedura de lucru CNEE nr. 421/18.02.2020, pentru utilizarea aplicației AUSI (administrare utilizatori-școli și inspectorate), centrele de examen în care se susțin probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale pentru candidații care sunt în imposibilitatea de a-și echivala nivelurile de competență cu mediile din liceu”, se arată în informarea Ministerului Educației.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un chinez a câștigat 820.000 de dolari la loterie. Șefii l-au obligat să-și împartă premiul cu colegii de serviciu- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Regulile privind echivalarea competențelor din cadrul Bacalaureatului pot fi consultate aici.
Citește și: Edu.ro Subiecte Evaluare Națională 2023. Modele de subiecte pentru examenul la Limba Română și Matematică!
Înscrierile la BAC se pot face până pe 16 iunie 2023, după ce perioada înscrierilor a fost prelungită din cauza grevei din educație.
Mediile elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a și A XIII-a după caz, trebuie încheiate până la finalul acestei săptămâni după ordinul de ministru care a modificat calendarul școlar 2022-2023 și susținerea examenelor
naționale.
Citeste si: Veste bună pentru pensionare! Recalcularea pensiilor din 2025 aduce venituri în luna martie. Cine sunt norocoșii?- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Robi, dezvăluiri surprinzătoare despre doi concurenții din Casa Iubirii, sezonul 4. Ce a spus Moldo despre Iasmina: "Îl cred și o să spun și de ce"- radioimpuls.ro
Citeste si: Învestirile prezidenţiale în imagini, de la Jimmy Carter la al doilea mandat al lui Donald Trump- antena3.ro
Modele de subiecte pot fi găsite pe site-ul Ministerului Educației, chiar AICI.
Bacalaureat 2023. Calendarul oficial al examenelor, după modificările făcute
- 29 mai – 16 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 16 iunie 2023: termen limită pentru încheierea mediilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- Echivalarea competențelor de comunicare în limba română și cele înmtr-o limbă străină, plus competențele digitale conform procedurii stabilite de Ministerul Educației.
- 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
- 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
- 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
Citește și: Bacalaureat 2023. Regulile pentru echivalarea probelor de competențe!