Consiliul Național al Elevilor a transmis, în cursul zilei de vineri, o scrisoare deschisă către primul ministru Nicolae Ciucă, informându-l că vocea elevilor care anul acesta trebuie să susțină examenele naționale „arată neliniște”

În scrisoarea descrisă se solicită „soluționarea în cel mai scurt timp a acestei situații de criză”.

Consiliul Național al Elevilor, scrisoare deschisă către Nicolae Ciucă

Consiliul Elevilor cataloghează actualele circumstanțe drept „un capitol trist al educației din România”. Forul reprezentativ atrage atenţia asupra situaţiei elevilor care anul acesta ar trebui să susţină examenele naţionale.

Citește și: Grevă profesori mai 2023, ziua 5. Guvernul refuză majorarea salariillor cu 25%. Proteste în mai multe orașe din țară

„Trebuie să vă aducem la cunoştinţă şi vocea elevilor din anii terminali, care arată nelinişte în situaţia în care săptămâna viitoare debutează înscrierea la examenul de Bacalaureat, fără a avea la momentul actual mediile încheiate. «Se vor amâna examenele până la mijlocul verii sau până în toamnă?»; «Ce se întâmplă dacă vreau să aplic la o facultate în străinătate, iar calendarul de admitere ar fi afectat de amânarea examenelor?»; «Se va îngheţa anul şcolar?»- sunt doar câteva dintre întrebările care îi frământă pe aceşti elevi de la declanşarea grevei. Soluţionarea în cel mai scurt timp a acestei situaţii de criză este impetuos necesară”,

se arată în scrisoarea deschisă a Consiliului Elevilor.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Consiliul Elevior mai consideră că situația actuală este una „de haos, de incertitudine” și arată că „fără o motivație financiară corespunzătoare, nu poate fi vorba despre cadre didactice determinate să își desfășoare în mod optim activitatea șa clasă”.

Citește și: VIDEO- Marcel Ciolacu, huiduit de profesorii din Buzău. Dascălii i-au cerut demisia

Consiliul Elevilor susține profesorii

Elevii sunt de părere că dacă profesorii ar reveni în clase, protestul lor nu ar putea fi considerat încheiat. Astfel, forul reprezentativ își afirmă susținerea față de profesori.

„Solicităm urgentarea demersurilor de soluţionare a revendicărilor cadrelor didactice pentru a susţine, pe termen lung, un act educaţional de calitate, iar pe termen scurt, încheierea în condiţii optime a anului şcolar în curs. De asemenea, menţionăm că fără a lua în considerare solicitările profesorilor, chiar înainte de adoptarea unei noi legi a salarizării, nu vom putea numi această grevă încheiată, chiar dacă cursurile s-ar relua. Finanţarea corespunzătoare a sistemului de educaţie trebuie să devină realitate, nu doar o promisiune repetată anual la adoptarea fiecărui buget.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Sindicaliștii din Educație resping oferta de 2.500 de lei pe carduri a Guvernului şi anunță că vor continua greva

Sperăm ca Guvernul României să găsească soluţiile care vor readuce cât mai repede echilibrul în sectorul de educaţie. Aşadar, vă rugăm să luaţi în calcul aspectele prezentate mai sus şi să demaraţi consultări constante cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, pentru ca elevii, părinţii şi profesorii să nu fie în niciun fel afectaţi pe viitor”, se mai arată în scrisoarea adresată premierului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si