Prefectura Constanţa a transmis, luni seara, printr-un comunicat de presă, că prefectul Silviu Coşa a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în sistem electronic, pentru votarea hotărârii care prevede constatarea depăşirii ratei de incidenţă peste pragul de 3/1.000 locuitori, în cazul municipiului Constanţa.
Rata de incidenţă cumulată a municipiului Constanţa a ajuns la 3.5/1.000 locuitori, după ce în ultimele 14 zile, 1.096 de persoane au fost infectate cu noul virus, din totalul de 313.223
de locuitori. Ca urmare a aprobării CJSU Constanţa, obligaţia purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice, astfel încât să acopere nasul şi gura intră în vigoare începând cu 3 noiembrie, ora 00:00.
Masca de protecție poate fi înlăturată doar pentru perioade scurte de timp
"Este permisă înlăturarea acesteia, pentru perioade scurte de timp, în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi, în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minimum doi metri de alte persoane”,
se arată în comunicatul Prefecturii Constanţa.
Citeste si: Care este orașul care a prelungit cu 14 zile măsura purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Premierul Orban, anunț după ședința cu prefecții. "Masca va fi obligatorie în toate județele cu rata de infectare de peste 1,5 la mie"
Activitatea în interior a restaurantelor şi cafenelelor şi a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc se va suspenda
Totodată, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, a spectacolelor de tipul drive-in, a evenimentelor culturale publice sau private în aer liber.
De asemenea
se va suspenda activitatea în interior a restaurantelor şi cafenelelor şi a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. "În urma unei analize realizate de DSP Constanţa, s-a aprobat şi trecerea tuturor unităţilor de învăţământ de stat şi particulare din municipiul Constanţa în scenariul 3 de funcţionare. Toate măsurile prevăzute în ultima hotărâre a CJSU sunt valabile pentru următoarele 14 zile, urmând să fie reevaluate”, mai precizează comunicatul Prefecturii Constanţa.
În următoara perioada se vor intensifica acţiunile de control realizate de forţele MAI (IPJ Constanţa, IJJ Constanţa), privind respectarea măsurilor, iar şcolile din municipiu vor fi şi ele verificate, dacă se respectă toate normele specifice stării de alertă.