Constanța: Un bărbat și o femeie, reținuți după ce au obligat două adolescente să se prostitueze
Un bărbat și o femeie au fost reținuți de polițiștii constănțeni, după ce au obligat două fete să se prostitueze.
Un bărbat și o femeie în vârstă de 34 de ani au fost reținuți de autoritățile constănțene, după ce au recrutat două adolescente și le-au obligat să se prostitueze.
IPJ Constanța a transmis în cursul zilei de miercuri, că procurorii și polițiștii DIICOT Constanța au desfășurat o acțiune într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism.
Anchetatorii au realizat marți 4 percheziții în Tulcea și Constanța. Astfel, au fost descoperite patru telefoane mobile, care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor.
„Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 34 de ani, ar fi recrutat o minoră, de 16 ani, din judeţul Tulcea, iar prin promisiunea mincinoasă a unei relaţii de iubire şi specularea stării de vulnerabilitate a tinerei, ar fi transportat-o pe aceasta până în judeţul Constanţa (staţiunea Mamaia), unde ar fi adăpostit-o, cu ajutorul unei femei, de 34 de ani, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la prostituţie. Totodată, prin acelaşi mod de operare şi pentru aceleaşi scopuri, bărbatul ar fi racolat o altă tânără, de 18 ani, pe care, cu ajutorul aceleiaşi femei, ar fi adăpostit-o la aceeaşi locaţie din staţiunea Mamaia”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Constanța.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În luna noiembrie, cele două tinere au fost obligate să practice prostituția. Autoritățile menționează că el „s-ar fi ocupat de găsirea locaţiei destinate desfăşurării activităţii de prostituţie, de aprovizionarea cu cele necesare tinerelor, de paza şi protecţia acestora pe perioada desfăşurării activităţii de prostituţie, precum şi transportarea celor două la locaţiile indicate de către clienţi” .
Cele două tinere au fost audiate şi apoi predate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa pentru a fi instituţionalizate.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Bărbatul şi femeia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.