Consumatorii vulnerabili îşi vor putea amâna plata facturii la energie electrică şi gaze, fără a plăti penalizări
Potrivit unui amendament al senatorului PSD Daniel Zamfir, votat în comisiile de specialitate din Senat, consumatorii vulnerabili de energie electrică şi gaze naturale îşi vor putea amâna cu până la şase luni plata facturilor, la cerere.
Proiectul de lege de adoptare a OUG 118/2021 va fi votat, luni, 18 octombrie 2021, în plenul Senatului. PSD nu este de acord cu varianta finală reieșită în urma dezbaterilor din comisii şi spune că nu va putea fi aplicată începând cu 1 noiembrie.
Liberalii au propus, printr-un amendament ca, pentru clienţii casnici, să se acorde o compensaţie unitară în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice şi în valoare de cel mult 33% din valoarea componenţei preţului gazului natural din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condiţiile prevăzute în prezenţa ordonanţă.
”Am asistat la un ghiveci, în care partidele de dreapta, de la guvernare, au amestecat acest mecanism de compensare. Frustraţi, din păcate şi din orgoliu, au decis să omoare o lege de plafonare a preţurilor la energie şi gaze”, a spus la finalul şedinţei comisiei senatorul PSD Daniel Zamfir.
Daniel Zamfir a explicat că, preluând doar ideea de a plafona, acel plafon foarte ridicat nu face decât să arate că acea lege a fost un răspuns la ideea de plafonare, care creează nişte mecanisme greu de aplicat.
”175.000 de oameni au semnat pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze. A ieşit o lege greu de aplicat, pentru că sunt implicate două instituţii, una din subordinea Ministerului Muncii şi ANRE. 1 noiembrie este termenul de intrare în vigoare a legi însă, aşa cum arată Ordonanţa, este imposibil ca această lege să intre în vigoare atât de repede”, a explicat el.
Zamfir a spus că PSD va vota această Ordonanţă, pentru că proiectul PSD a primit un vot de respingere în comisiile din Senat. ”Noi credem că acest mecanism de compensare este greu de aplicat pentruf că nu dă posibilitatea consumatorului să ştie cât trebuie să plătească”, a mai explicat Zamfir.
Pentru consumatorii noncasnici, s-a convenit exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii certificatelor verzi, a contribuţiei pentru cogenerare de înaltă eficienţă, accizei, precum şi exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii accizei. TVA va fi redusă la 5%.
Legea de aprobare a OUG 118/2021 prevede şi o supraimpozitare pentru producătorii de electricitate. Venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh se impozitează cu 80%, în varianta votată în comisii.