
În cadrul acestei acțiuni, au fost legitimate peste 11.600 de persoane
La sfârșitul săptămânii trecute au fost controlate de către polițiști peste 3.300 de mari magazine, magazine de cartier, terase şi peste 3.100 de mijloace de transport. Amenzile au depășit suma de 600.000 de lei, deoarece nu erau respectate măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.
”În intervalul 30 octombrie- 01 noiembrie a.c., Direcţia Generală de Poliţie a Municipului Bucureşti, împreună cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti au acţionat în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Weekendul trecut au fost controlate de către Poliția Capitalei pieţele agroalimentare, târgurile, complexurile comerciale, marile magazine, magazinele de cartier și terasele
Astfel, au fost verificate aproximativ 3310 de obiective reprezentând: pieţe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar şi magazine de cartier, terase. De asemenea au fost efectuate controale în 3160 de mijloace de transport în comun de suprafaţă, dar şi de subteran”, anunţă luni Poliţia Capitalei.
Citeste si: Anunț important pentru milioane de români: ”Măsuri restrictive chiar de mâine”
În urma acestei verificări au fost constatate şi aplicate peste 2200 de sancţiuni contravenţionale
În cadrul acestei acțiuni, au fost legitimate peste 11.600 de persoane şi iar în urma verificărilor privind modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, au fost constatate şi aplicate peste 2200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 599.000
de lei.Sursa: Adevarul