VIDEO| Controale ale polițiștilor pentru a verifica măsurile impuse de pandemia COVID-19

Alertate de miile de infectări înregistrate zilnic, autoritățile au declanșat controale în toată țara. Piețele, mijloacele de transport în comun, dar și restaurantele și sălile de evenimente au fost verificate de către polițiști. Forțele de ordine au aplicat amenzi usturătoare pentru nerespectarea regulilor și au stricat petrecerea unui fost președinte de consiliu județean.

În Capitală, controalele au început încă de la primele ore ale dimineții. Poliţiştii au descins în Piața Obor, pentru a verifica dacă bucureştenii respectă distanţarea socială şi obligativitatea de a purta măștile de protecție în spațiile aglomerate.

„Vă rugăm, purtați masca de protecție, păstrați distanțarea fizică pentru sănătatea dumneavoastră și a celor din jur.

Vă mulțumim!” au transmis polițiștii.

Poliția a verificat şi modul în care se desfăşoară transportul în comun de suprafață, după ce Capitala a sărit bine de 500 de cazuri noi în ultimele zile.

Reguli impuse de pandemia Sars-Cov-2 sfidate de alte persoane

În timp ce unii încearcă să respecte restricțiile impuse de autorități, alții sfidează, parcă, orice regulă. În Arad, fostul șef al Consiliului Județean, Nicolae Ioțcu, a dat o petrecere de zile mari cu ocazia aniversării sale, la un an și jumătate după ce-a ieșit din închisoare.

Petrecerea cu 40 de invitați a fost spartă de echipajele de poliție.

În loc de cadou, poliţiştii au lăsat amenzi usturătoare. Adminsitratorul localului a primit o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei, şi au deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Conform celor mai recente restricții impuse de Comitetul pentru Situații de Urgență, evenimentele private, precum nunți, botezuri sau aniversări au fost interzise în toată țara.

controale poliție covid 19
Poliția - verificări în Capitală.
(sursa foto: google)

Iar dacă unii patroni nu dau doi bani pe reguli, în Timișoara peste 400 de persoane, printre care patroni de restaurante, ospătari, DJ-ei, cântăreți și fotografi și-au strigat nemulţumirile.

Citeste si: Nelu Tătaru, după bilanţul COVID-19 de astăzi: "Rămânem în acelaşi registru al creşterii numărului de cazuri noi; restricţiile impuse în urmă cu câteva zile vor trebui să-şi facă efectele în următoarele două-trei săptămâni”

Citeste si: A doua localitate din Județul Galați intră în carantină. Oamenii vor ieși din case doar cu declarație

„Vrem să muncim, vrem să muncim!” au transmis angajații.

Ospătarii, barmanii, fotografii sau cei care mixează muzica la diverse evenimente. Toți au purtat tricouri cu mesajul sugestiv "vrem sa muncim".

Aproape 50.000 de oameni care lucrează acum în industria ospitalităţii riscă să devină șomeri și să rămână pe drumuri dacă situația nu se va îmbunătăți, anunță patronatele din Horeca.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...