In articol:
Cele 17 decese provocate în luna aprilie la Spitalul Sf. Pantelimon din București au atras după ele anchete peste anchete și acum au ajuns în fața judecătorilor și principalele suspecte.
Două doctorițe din unitatea medicală ar fi cele care ar fi provocat moarte celor 17 pacienți, prin faptul că le administrau mai puțină noradrenalină decât ar fi fost nevoie.
Citește și: VIDEO Doctorii care se credeau dumnezei: Medicii de la Spitalul Sf. Pantelimon, acuzați de omor calificat
Doctorițele au fost interceptate
Acuzațiile familiilor îndoliate și ale medicului care a tras un semnal de alarmă în acest caz sunt multe, dar acum apar noi dovezi în acest caz.
Procurorii au găsit în locuința uneia dintre doctorițele arestate deja o listă cu pacienții morți la începutul lunii aprilie a acestui an, atunci când s-au și început cercetările în acest caz, un prospect al substanței ”noradrenalină” și o mențiune care preciza ”curățenie în telefon”.
De asemenea, pe lângă aceste descoperiri, care pot fi probe în anchetă, dar și mijloace prin care să îngreuneze desfășurarea acesteia, procurorii au și interceptat apelurile pe care cele două doctorițe le-au avut o lungă perioadă.
Sunt apeluri telefonice pe care doctorițele le-au avut cu soțul, iubitul, dar și una cu cealaltă și care ar putea să le incrimineze. De altfel, discuțiile sunt înfiorătoare.
Concret, una dintre doctorițe își sună soțul și discută despre posibilele infracțiuni și pedepsele pe care ar putea să le primească. Tot ea îi mărturisește că nu crede că ar primi 25 de ani de închisoare, adică pedeapsa conform legii pentru omor calificat, ci, cel mai probabil, undeva la 7 ani, aceasta fiind pedeapsa pentru ucidere din culpă.
Soțul: Cât crezi că o să coste?
Doctorița: Nu știu, nu pot să fac nicio estimare, cât o fi om vedea, oricum, oricum nu e cu 25 cum, cum mi-nchipuiam, cel mai rău e cu șapte.
Soțul: Am înțeles!
Doctorița: Și cel mai puțin rău este doi cu dezlegare.
De cealaltă parte, colega acesteia a avut și ea o discuție cu partenerul de viață prin care încearcă să dea de un anume avocat, cel mai probabil pentru a o reprezenta în acest proces, dar și despre cum ar putea să meargă, ulterior, la anumite clinici private.
Doctorița: Tu astăzi cum ai programul?
Bărbat: Full, de la opt, de la două jumate.
Doctorița: Nici nu e atât de urgent.
Bărbat: Da?
Doctorița: Doar c-au mai apărut niște lucruri și... vrem, totuși, să vorbim cu un avocat.
Bărbat: Da.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Doctorița: Adică, cu acel avocat, da' tre' să discutăm cu el înainte.
Iar interceptările procurorilor scot la iveală și o discuție pe care cele două doctorițe au avut-o. Își spun una alteia ce s-a mai întâmplat în spital și în anchetă, dar și cine mai este vizat dintre colegii lor.
Medic 1: Au luat numele tuturor asistentelor de pe tură, le-a făcut citație la ăștia mai vechi...
Medic 1: M-a întrebat dacă sunt luni.
Medic 2: Pentru luni, pentru marți?
Medic 1: Nu știu, nu știu, nu știu că n-am, n-am, n-am auzit, n-am, n-am, nu puteam. Ți-am zis, am creieru-n menghină.