In articol:
Bărbatul în vârstă de 60 de ani este coordonatorul unui ansamblu folcloric din Tulcea. El a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete, de 13 şi 15 ani, pentru a produce materiale pornografice.
Bărbatul a fost arestat pentru 24 de ore
„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui bărbat, pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor în formă continuată şi pornografie infantilă în formă continuată.”, se arată în comunicatul celor de la DIICOT.
Procurorii au dispus trei percheziții
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Tulcea au făcut trei percheziţii.
Perchezițiile au avut loc la sediul unei instituţii publice, în urma cărora au fost ridicate mai multe sisteme informatice ce conţineau materiale pornografice înfăţişând fetele respective.
Citeste si: Un bărbat din Neamț s-a sinucis cu un pistol cu bile. Mama acestuia l-a descoperit fără suflare