Close sidebar
Close sidebar

Copiii din comuna Laloşu sunt dornici sa înveţe şi îşi doresc condiţii decente la şcoala lor din comună

Ştirile Kanal D şi Asociaţia BookLand au dat ieri startul campaniei “Se sună de schimbare!”, un demers menit să vină în întâmpinarea copiilor care învaţă în şcolile rurale româneşti, cele mai afectate de lipsa fondurilor din educaţie sau de nepăsarea autorităţilor.

Laura Macovei,

Copiii din comuna Laloşu sunt dornici sa înveţe şi îşi doresc condiţii decente la şcoala lor din comună


DISTRIBUIE
acest articol

Începând de ieri, Kanal D a început campania <Se sună de schimbare>, iar telespectatorii au putut urmări, în cadrul principalului jurnal informativ, un prim reportaj emoţionant realizat de către echipa Ştirile Kanal D, în comuna Laloșu, jud. Vâlcea, așezare în care zeci de copii privesc, în fiecare zi, cum școala lor se dărâmă. Situația în comuna Laloșu este una destul de precară; banii sunt aproape inexistenți, dar copiii de aici visează, în pofida greutăților, pe care le întâmpină zi de zi, că într-o zi lucrurile se vor schimba în bine și vor avea toate cele trebuincioase pentru a avea acces la o educație în condiții decente. Pentru ei, copiii din Laloșu, să meargă la școală este o dovadă de curaj, mai ales că instituția de învățământ, construită în urmă cu peste 40 de ani, a suferit doar mici reparații, și acestea făcute din bani de la profesori sau strânși de comunitate. Situația clădirii în care învață se află într-o stare precară, cu semne clare de erodare. Numai rezultatele bune la învățătură și dorința lor reală de a învăța reprezintă unicul bilet al micuților către o viață mai bună.

În această seară vom ajunge in comuna Giubega, și îi vom cunoaște pe copiii dornici de învăţătură care ai nevoie de ajutorul nostru, al tuturor.

Citeste si: Economie de curent la Castelul Corvinilor

Conform statisticilor, în România ultimilor 30 de ani, s-au închis mii de scoli, fie din lipsa de elevi, a abandonului școlar, fie că acestea reprezentau un adevărat pericol pentru cei care le călcau pragul.

Mai puțin de patru sute de instituții de învățământ s-au construit în tot acest timp. Mai grav este că România anului 2022 este pe primul loc in Europa la capitolul abandon școlar.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Campania inițiată de Kanal D și BookLand România “Se sună de schimbare!” își propune să modernizeze școlile din mediul rural și, multumită oamenilor cu inimă mare, să le ofere copiilor șansa la educație în condiții decente.

Toţi cei care îşi doresc să se alăture campaniei “Se sună de schimbare!” pot contribui la bucuria copiilor în noul an şcolar trimiţând un SMS, cu textul CONSTRUIM, la 8845, şi donând astfel 2 Euro lunar pentru normalitate în educaţie.  Numărul este valabil în reţetele Orange România, Vodafone România, Telekom şi Digi Mobil. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Sumele strânse în urma campaniei vor merge către Asociaţia BookLand care le va direcţiona spre şcolile din mediul rural care au nevoie de renovare, reabilitare. Donaţia poate fi oprită trimiţând textul CONSTRUIM STOP, la 8845.

Citeste si: Ben Affleck își vinde vila cu 30 de milioane de dolari

Nu pierdeti, în fiecare seară, de la 19:00, o serie de reportaje emoţionante realizate de Ştirile Kanal D, în diferite sate şi comune din România, unde şcoala are nevoie de ajutor pentru a-şi putea primi, în condiţii decente, noi generaţii de copii.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI