Potrivit articolului 356 din Legea nr.1/2011 statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plătii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.
Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul prevăzut la alin.(2) un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont.
Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se plăteşte dobânda anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

Potrivit articolului 356 din Legea nr.1/2011 statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plătii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea

acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educaţie permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinţii fireşti, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naştere.
Părinţii copilului, contribuabili, pot direcţiona în contul prevăzut la alin.(2)

un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condiţiile legii, şi pot depune sume în acest cont.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pentru sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se plăteşte dobânda anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanţelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanţelor Publice, scrie eskape.ro.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si