Incidentul s-a produs în casa unei familii din comuna Blăjani, puțin după orele prânzului.
Copilul a fost lăsat în grija surorii lui, în timp ce tatăl era la serviciu, iar mama până la magazin. Cei doi frați au mâncat o bomboană, iar micuțului i s-a făcut rău și în scurt timp n-a mai putut să respire.
Sora copilului, pentru că nu a știut să-i ofere prim-ajutor, a așteptat-o pe mamă să vină, însă femeia și-a găsit copilul în agonie. Trupul neînsufleţit al copilului a fost transportat la morga Serviciului de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei, notează reporterbuzoian.ro.