Masiela Decaro a fost găsită moartă. Ea are patru ani și este din SUA. Trupul fetei a fost găsit într-o cameră de hotel. Mama micuței era inconștientă și este internată în stare crtică. Anchetatorii a efectuat mai multe cercetări în camera de hotel și au descoperit un bilețel pe care scria „Îmi pare rău”. Oamenii legii se ocupă de caz și vor să afle cu exactitate care a fost motivul tragediei.
Citeste si: Atac cu cuţitul într-un liceu din Suedia
Tragedia a fost descoperită atunci când mama fetiței, Jacinda, nu s-a prezentat la locul de muncă, iar bunica micuței a încercat să o sune, dar fără rezultat.
Copila a fost găsită fără suflare în camera de hotel
Mama Jacindei a apelat la recepeția hotelului unde erau cazate cele două și le-a cerut ajutorul agenților de securitate.
Oamenii legii au intervenit de urgență și le-au găsit în stare de inconștiență.
Citeste si: Doi copii au pierit în urma unui accident într-un castel gonflabil
Femeia a fost dusă la spital și a primit ajutor din partea cadrelor medicale. Pentru minora de patru ani a fost prea târziu, medicii i-au constat decesul. Anchetatorii au efectuat mai multe cercetări în camera de hotel și au descoperit un bilețel pe care scria „Îmi pare rău”.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Jorge Ezequeil, tatăl fetiței, nu își poate explica această tragedie și vrea să afle ce s-a întâmplat cu cele două. Bărbatul este devastat de durere și susține că soția lui își iubea nespus copilul și nu se aștepta la acest sfârșit. Masiela Decaro urma să facă 5 ani în luna august.
„Îi doresc numai bine. Vreau doar răspunsuri. La sfârșitul zilei, vreau doar să știu ce s-a întâmplat", a
declarat Jorge Ezequeil, tatăl fetiței.
Citeste si: Medic din Botoșani, mort după ce a ieșit din gardă
Mama copilei este în stare de șoc. Femeia va rămâne sub supravegherea cadrelor medicale, iar Jorge a transmis că speră ca soția lui va scăpa cu viață.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Șeriful Marco Lopez susține că nu au existat contuzii și urme ale vreunui atac. De asemenea, oamenii legii au menționat că nu există dovezi care să sugereze că ar fi fost implicate alte persoane.
Cauza morții fetiței rămâne necunoscută, iar medicii nu vor să se pronunțe în privința șanselor de supraviețuire ale Jachindei. Autoritățile continuă cercetările și vor să afle cu exactitate care a fost motivul tragediei.
Citeste si: Ei sunt cei doi frați din Suceava găsiți morți în baie. Îngrozitor cum i-a găsit tatăl lor: "Unul era în duș, unul la chiuvetă"