Proprietarul Fermei Dacilor din Gura Vadului, Mizil avea o afacere de succes. Chiar în a doua zi de Crăciun totul a fost mistuit de flăcări puternice, care au dus la moartea a 8 persoane. 

Victor, fiul patronului a fost găsit mort în cenușă

În momentul izbucnirii incendiului, în pensiune se aflau toți cei 5 fii ai afaceristului prahovean, dar și soția și bunica copiilor.

Din păcate, Victor, copilul în vârstă de 11 ani al acestuia nu a mai putut fi salvat. Băiatul era hocheist la Brașov și avea vise mărețe.

”Cuvintele nu-și găsesc drumul către inimile și sufletele părinților atât de îndurerați, gândurile și compasiunea noastră nu pot ușura durerea acestor zile. Când se stinge un copil nu-ți mai revii niciodată. Încerci doar să trăiești fără el, dar va rămâne pentru totdeauna în inimile, în gândurile părinților dar și în amintirile colegilor hocheiști. Îngerii să îi vegheze lui Victor, micul și inimosul hocheist, drumul lin către cer. Condoleanțe!” , a transmis Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG).

Tatăl său, Cornel Dinicu a cerut un răgaz anchetatorilor, deoarece este încă în stare de șoc. Abia după ce își va înmormânta fiul, dar și ceilalți apropiați va fi dus la audieri. Până atunci însă, familia a transmis că totul era în regulă, și că nimeni nu și-ar fi pus în pericol copiii.

”Nu ne ies calculele, ne dau cu virgulă explicațiile, nu știm, nu concepem. Așteptăm cu nerăbdare investigațiile autorităților pentru un răspuns și din primul moment colaborăm cu ele pentru a-l găsi. Nu va aduce liniște inimilor noastre, dar măcar vom porni de undeva. Dincolo de articolele nesfârșite de la TV și în online, trebuie să vă spunem că suntem altfel de oameni față de ce se spune.

O singură dată dacă ne-ați trecut pragul și ne-ați cunoscut, sigur nu v-a trecut indiferentă dragostea noastră față de oameni. Ferma Dacilor a pornit de foarte jos, mai puțin ca o afacere și mai mult ca o familie”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a pensiunii.

Ferma Dacilor își dorea să găzduiască un sanctuar pentru lupi

Ferma Dacilor se întindea pe aproape 1000 de metri pătrați, iar aici veneau oameni din toate colțurile țării pentru a se ospăta cu mâncarea tradițională delicioasă. Unul dintre cei mai mari vloggeri americani, Mark Wiens le-a călcat pragul, el fiind îndrăgostit de mâncarea românească.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

”Salut tuturor, sper că aveți o zi excepțională. Sunt Mark Wiens, mă aflu în România, iar astăzi avem onoarea de a încerca mâncărurile medievale ale României. Astăzi gustăm zacusa, care e făcută cu ciuperci crescute chiar în această zonă. Iar aici sunt sarmalele, care sunt foarte bune”, spunea vloggerul, într-un videoclip.

În urmă cu 11 ani proiectul a pornit de jos, însă pe parcurs s-a dezvoltat foarte mult.

În următorii ani, Ferma Dacilor urma să aibă un sanctuar pentru lupi, o idee unică în România. Mai exact, turiștii puteau sta în căsuța lor în copac și să admire lupii prn podeaua de sticlă.

”E o chestie de marketing efectiv. Căsuțele suspendate au podele din sticlă și vrem să facem un țarc mare pe o suprafață mare, împădurită acolo să băgăm lupi. Vrem să creăm o experiență, nu mai creăm un loc de cazare, creăm o experiență. Și atunci, nici nu mai contează cât costă, odată în viață vreau să merg la lupi, să dormim cu lupii. Lupii în cumpărăm de la grădinile zoologice. Vor trăi mult mai bine aici. Autorizația de Mediu cerea 500 m pătrați pentru a trăi lupi, iar eu pregătesc un țarc de 10.000 de metri pătrați în pădure ”, a spus Cornel Dinicu într-un interviu acordat canalului ”România Văzută din Tractor”, pe Youtube.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Două gemene bogate au anunțat că îşi caută un iubit pe care să îl împartă. Poate să fie și sărac, dar să îndeplinească o condiție cheie- antena3.ro

Afaceristul a spus încă că se va ocupa de acest proiect atunci când va simți că are rădăcini adânci și că business-ul este foarte solid, deoarece degeaba vin o mie mii de clienți, dacă pleacă nemulțumiți. Nu este singura idee la care s-a gândit. Cornel Dinicu își dorea să mai facă o tiroliană, un centru spa, dar și o clinică de recuperare pentru turiști, astfel încât aceștia să fie tentați să vină și în timpul săptămânii în locația lui.

”Ar mai fi o chestie de construit, între mine și una din crame să facem o tiroliană de 4km. Ar fi o chestie unică, nu știu dacă mai există în România. Se poziționează foarte bine între dealuri, ar fi perfect, dar sunt investiții foarte mari”, a mai povestit acesta.

Primele demiteri, după incendiul devastator

Joi, salvatorii caută în continuare trupul celei de-a opta persoane. Până în acest moment se crede că vâlvătaia a pornit de la un scurt circuit electric, deoarece pensiunea avea adesea probleme cu electricitatea.

Au avut loc și primele demiteri. Este vorba despre șeful inspecției de prevenire din cadrul ISU Prahova. DSU a făcut plângere la Parchet și a trimis o echipă de control la ISU Prahova. Ferma Dacilor nu avea mai multe autorizații, inclusiv autorizația de funcționare. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si