Constanţa: Angajată a Universităţii Ovidius, diagnosticată cu coronavirus
O angajată a Universităţii Ovidius din Constanţa a fost diagnosticată cu coronavirus după ce a revenit din concediu, în acest caz fiind declanşată o anchetă epidemiologică, pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu ea. Conducerea instituţiei de învăţământ superior a dezinfectat toate spaţiile administrative.
Universitatea Ovidius a transmis, luni seara, printr-un comunicat de presă, că intensifică măsurile pentru prevenirea şi combaterea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, având în vedere faptul că una dintre angajatele din cadrul Direcţiei Resurse Umane şi Salarizare (DRUS), revenită recent din concediu, a fost testată pozitiv.
“În acest context, a fost declanşată o anchetă epidemiologică internă, pentru identificarea contacţilor şi supravegherea acestora. Până în acest moment, a fost testat întregul personal al DRUS.
Totodată, astăzi, s-au dezinfectat toate spaţiile administrative”, se arată în comunicat.
Constanţa: Angajată a Universităţii Ovidius, diagnosticată cu coronavirus
De asemenea, Universitatea Ovidius a reamintit că menţine măsurile luate în 15 mai, şi anume: restricţionarea activităţilor cu publicul la sediile Universităţii „Ovidius” din Constanţa, completarea de către persoanele angajate a chestionarului epidemiologic la punctul de control-acces în incintă, purtarea obligatorie a măştii în spaţiile închise, termoscanarea şi igienizarea mâinilor.
Prefectura Constanţa a anunţat că, de la debutul pandemiei cu noul coronavirus, în judeţ au fost confirmate 434 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 22 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 365 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi (din Constanţa şi alte judeţe).
În acest moment, sunt 110 persoane internate, dintre care 99 din judeţul Constanţa şi 11 din alte judeţe.
În carantină instituţionalizată, în judeţul Constanţa se află, în acest moment, 35 de persoane. De asemenea, 2.239
de persoane se află în izolare la domiciliu.