Coronavirus: Australia scoate armata pe străzi
Armata australiană a anunţat joi că va desfăşura 1000 de militari la Melbourne, al doilea oraş ca mărime din ţara-continent, după apariţia unui nou focar de COVID-19, transmite AFP.
Trupele vor fi trimise în zilele următoare, a declarat ministrul apărării, Linda Reynolds. Misiunea lor va fi în primul rând să monitorizeze starea de sănătate a călătorilor trimişi în carantină în hoteluri şi să asigure sprijin logistic structurilor de testare pentru coronavirus, a precizat ea.
La Melbourne au apărut noi focare de epidemie într-un hotel unde sunt cazaţi australieni care au revenit din străinătate şi într-un magazin H&M din nordul metropolei statului australian Victoria.
Australia şi-a utilizat deja armata pentru supravegherea frontierelor între state şi pentru sprijinirea serviciilor medicale de urgenţă, însă- remarcă AFP- trimiterea unui contingent atât de mare într-un oraş important este fără precedent de la începutul crizei coronavirusului, scrie agerpres.ro.
În Australia, epidemia a fost combătută cu relativ succes. Până acum s-au înregistrat 7500 de cazuri- din care 150 săptămâna trecută, în Victoria- şi 104 decese, la o populaţie de 25 de milioane.
Avertisment Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Pragul de 10 milioane de cazuri de Covid-19 în lume ar urma să fie atins săptămâna viitoare, în momentul în care epidemia nu a atins încă vârful în regiunea Americilor, a avertizat miercuri OMS, citat de AFP.
"De-a lungul primei luni a acestei epidemii, mai puţin de 10.000 de cazuri au fost semnalate Organizaţiei.
În cursul lunii trecute, aproape 4 milioane de cazuri au fost semnalate. ne aşteptăm să atingă 10 milioane de cazuri săptămâna viitoare", a declarat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă online.Potrivit unui bilanţ stabilit de AFP din surse oficiale, pandemia de coronavirus a provocat moartea a 477.570 de persoane în lume de când China a anunţat oficial apariţia bolii în decembrie.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Mai mult de 9.279.310 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii.
Statlee Unite, care au recenzat primul deces la începutul lui februarie, este cea mai afectată ţară cu 121.225 decese. Este urmată de Brazilia (52.645), Regatul Unit (42.927), Italia (34.675) şi de Franţa (29.720).
După numărul deceselor la nivelul populaţiei, ţările cele mai afectate în ordine descrescătoare sunt: Belgia, Regatul Unit, Spania, Italia, Suedia, Franţa, Statele Unite, Brazilia.
"Epidemia pe continentul american este foarte intensă, în special în America Centrală şi de Sud", a subliniat în conferinţa de presă Michael Ryan, director pentru probleme de urgenţă sanitară al OMS.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Coronavirus România! Grupul de Comunicare Strategică a anunțat un nou bilanț coronavirus
"Am constatat o tendinţă continuă şi îngrijorătoare, cu multe ţări care înregistrează creşteri de la 25 la 50% în cursul ultimei săptămâni", a adăugat el. "Din nefericire, pandemia în multe ţări de pe continentul american nu a atins vârful", a mai spus Ryan.