Italia începe să iasă din izolare într-o semi-libertate supravegheată
Italia - prima ţară care şi-a izolat întreaga populaţie - se întredeschide începând de luni, printr-un regm de semi-libertate supravegheată, care rămâne în voia unei eventuale reintensificări a epidemiei noului coronavirus, relatează AFP.
Stefano Milano, un lucuitor al Romei în vârstă de 40 de ani, vorbeşte despre ”bucuria” de a redobândi puţină libertate, de a primi un văr care vine să-şi vadă fiul ”suflând în lumânări”, de a-şi revedea părinţii, dar şi despre ”frică”, ”pentru că sunt bătrâni”, ”pentru că socrul (său) are un cancer”.
Această ambivalenţă rezumă starea de spirit a unei ţări care ezită între uşurare şi îngrijorare, sufocată de aproape două luni de izolare, zguduită de o economie în genunchi şi traumatizată de moartea a aproape 30.000
de oameni- un bilanţ oficial cu siguranţă inferior bilanţului real.
Aproximativ 4,4 milioane de salariaţi, care nu sunt în măsură să muncească de la distanţă, se întorc pe şantier, în depozit, în fabrică sau la birou, păstrând distanţa, inclusiv în transportul în comun care funcţionează la capacitate redusă şi unde trebuie să poarte o mască de protecţie.
Italienii pot de-acum să se plimbe, să meargă cu bicicleta sau să alerge singuri în imediata apropiere a casei, să iasă cu mai mulţi copii. Parcurile se redeschis, cu anumite excepţii.
Ei pot să-şi viziteze apropiaţii, cu condiţia să locuiască în aceeaşi regiune şi sunt autorizaţi să asiste la fineralii de cel mult 15 persoane.
Însă cei 8,5 milioane de elevi nu se duc la şcoală, din câte se pare până în septembrie.
Italienii nu au voie să iasă la picnic sau în weekend la plajă, nu au voie la muzeu, la magazine cu amânuntul şi nici la bibliotecă- până la 18 mai-, nu au loc slujbe religioase şi nici spectacole- până la noi ordine.
Cel puţin până în iunie, barurile rămân închise, iar restaurantele pot livra la docmiciliu, în pofida faptului că în regiuni ca Veneţia există o marjă mai mare.
”Noaptea virusului continuă. Şi este greu să vezi lumina la orizont.
Singrul lucru este că ne-am obişnuit să mergem în beznă. Sau cel puţin în semiobscuritate”, a scris duminică în La Repubblica sociologul Ilvo Diamanti.
Această penumbră lasă multă incertitudine. ”Vreau să-mi aduc mama bătrână la mare. Se poate?”, întreabă Pietro Garlanti, un lucrător la întreţinere în vârstă de 53 de ani.
”Autorităţile par să fie nehotărâte cu privire la metodă, sunt prost pregătite”, spune Davide Napoleoni, un şomer în vârstă de 37 de ani, care se teme de noi ”izolări locale şi regionale”.
Un sondaj realizat la sfârşitul lui aprilie de Institutul Demos arată o scădere cu opt puncte procentuale a încrederii în Guvernul lui Giuseppe Conte. Aproapedoi italieni din trei (63%) îl evaluează în mod pozitiv, însă încrederea este cu mult mai mare decât în Franţa vecină, de asemenea foarte îndoliată.
”Vă implor, nu lăsaţi garda jos”, îndeamnă şeful Celulei de criză, Domenico Arcuri, care evocă o ”libertate relativă” a celor 60 de milioane de locuitori.
Măşti- în valoare de 0,50 euro bucata- sunt puse la dispoziţie în 50.000 de puncte de vânzare de către autorităţi, care au comandat cinci milioane de teste salivare în vederea reperării unor eventuale focare de contagiune.