Tot mai mulți tineri bolnavi de COVID-19. Ce spun specialiștii

556 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultima săptămână la Ploiești. Dintre cazurile active, 36 de bolnavi au vârste sub 18 ani.

Municipiul Ploieşti a înregistrat, în ultima săptămână, 556 de noi îmbolnăviri ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, incidenţa cazurilor la nivelul municipiului fiind de 2,46 la o mie de locuitori. Dintre cazurile active de COVID-19, la nivelul oraşului 36 sunt copii, iar dintre aceştia 33 au vârstă de şcoală.

Coronavirus face ravagii în Ploiești

Municipiul Ploieşti se află pe locul 13 din 104 localităţi ale judeţului Prahova în ceea ce priveşte rata de infectare cu noul coronavirus, indicele raportat joi de autorităţi fiind de 2,46 la o mie de locuitori.

coronavirus la tineri
COVID-19 în Ploiești.
(sursa foto: PixaBay)

Citeste si: Un nou record de infectări cu COVID-19 în România

Citeste si: O femeie a fost la un pas de moarte, după ce s-a infectat cu Covid pentru a doua oară. A crezut că este imună la noul virus: „Oameni să nu lase garda jos”

Printre cazurile active de COVID-19, 36 sunt copii şi adolescenţi.

În două dintre aceste cazuri este vorba despre copii mai mici de trei ani infectaţi cu noul coronavirus, în unul dintre cazuri copilul este preşcolar, iar ceilalţi 33 sunt de vârstă şcolară.

În total, în Prahova sunt 86 de copii şi adolescenţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Pe primul loc la nivelul judeţului în ceea ce priveşte rata de infectare este comuna Păuleşti, cu un indice de 5,16 la mie.
Alte şapte comune şi oraşul Breaza depăşesc rata de infectare de trei la o mie de locuitori.


Editor web

„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.

„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"

Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.

Îți Recomandăm Și...