Documentul stabileşte definiţia de caz, ce tipuri de persoane sunt plasate în carantină şi cine intră la izolare la domiciliu ce se întâmplă cu persoanee care prezintă simptome, dar şi măsurile care trebuie luate. Ieşirea din carantină se face după 2 teste negative pentru COVID-19, efectuate la un interval minim de 24 ore. Toate persoanele plaste în carantină sau izolate la domiciliu primesc concediu medical.
Conform Ordnului emis, miercuri, de ministrul Sănătăţii se instituie măsura de carantină pentru toate persoanele asimptomatice care se întorc din zonele cu transmitere comunitară extinsă.
Carantina va dura o perioadă de 14 zile şi va fi organizată în spaţii special amenajate.
Citeste si: Un preot ieşean anunţă că va ţine rugăciuni pentru cei afectaţi de epidemia de coronavirus
De asemenea, persoanele care au călătorit în ultimele 14 zile în localităţi din zonele afectate de COVID-19, altele decât cele cu transmitere comunitară extinsă, se vor autoizola la domiciliu 14 zile, timp în care vor fi monitorizate de către direcţiile de sănătate publică şi prin intermediul medicului de familie.
Măsura se aplică şi membrilor de familie care locuiesc la acelaşi domiciliu.
Persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu li se vor pune la dispoziţie informaţii detaliate referitoare la măsurile de igienă individuală ce trebuie respectate în caz de epidemie.
Lista zonelor cu transmitere comunitară extinsă şi a celor afectate este disponibilă pe site-ul CNSCBT şi se actualizează de câte ori este nevoie.
Citeste si: Coronavirus România. Isterie generală: rafturile magazinelor sunt goale, iar oamenii se calcă în picioare
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Definiţia de caz pentru infecţia COVID-19 este postată tot pe site-ul CNSCBT şi se actualizează ori de câte ori este nevoie.
Până în prezent, persoanele care vin din China continentala-Provincia Hubei(inclusiv orasul Wuhan), oraşele Wenzhou, Hangzhou, Ningbo,Taizhou din Provincia Zhejiangsau din una din cele 12 localităţi din Italia intră în carantină timp de 14 zile, în spaţii special destinate în acest scop, imediat după revenirea în România.
De asemenea, persoanele din alte provincii/oraşe din China continentală şi din alte localităţi din Regiunile Lombardia şi Veneto intră în auto-izolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat dupa revenirea în România.
”La intrarea în carantină se efectuează un test pentru COVID-19 persoanelor asimptomatice venite din zonele afectate. În scopul asigurării asistenţei medicale a persoanelor carantinate, direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti nominalizează unitaţile sanitare responsabile de pe raza judeţului. Persoanele pentru care se stabileşte măsura de carantinare în spaţiile special amenajate sau izolare la domiciliu au dreptul la concediu medical conform OUG 158 din 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
Citeste si: Coronavirus. Ce îndemnizație primești dacă ești angajat și intri la carantină
Sursa citată a precizat că persoanele simptomatice care întrunesc criteriile definiţiei de caz şi care se prezintă la o unitate sanitară, rămân în această unitate, în izolare, li se recoltează o probă care va fi transportată la cel mai apropiat centru de testare în regim de urgenţă. În cazul în care testul este pozitiv pacientul va fi transferat la cea mai apropiată secţie/ spital de boli infecţioase.
Persoanele simptomatice care întrunesc criteriile definiţiei de caz, vor fi izolate în secţiile/ spitalele de boli infecţioase unde li se vor recolta probe respiratorii, conform metodologiei de supraveghere in vigoare, aflata pe site-ul INSP-CNSCBT.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Transportul probelor recoltate se va face în aceleaşi condiţii de siguranţă ca şi probele de gripă şi testarea se va face la cel mai apropiat laborator secţiile/ spitalele de boli infecţioase.
”Ieşirea din carantină după o perioadă de 14 zile, cât şi la externarea din spital dacă pacientul este clinic sănătos se va face după efectuarea a 2 teste negative pentru COVID-19 efectuate la un interval minim de 24 ore”, amai transmis Ministerul Sănătăţii.
Direcţia de Sănătate Publică judeţeană şi cea a municipiului Bucureşti comunică administratorului centrului de carantină încheierea perioadei de carantinare şi se deplasează pentru eliberarea avizelor epidemiologice.
Dezinfecţia spaţiilor de carantinare se efectuează de către administratorul centrului sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică, după ce persoana/ persoanele vor părăsi spaţiul.
În funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi confirmarea a mai mult de trei cazuri de infecţie cu noul coronavirus, cu legătură epidemiologică între ele, în aceeaşi comunitate se poate decide declararea carantinei într-o comunitate.