Până marți, 14 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.126.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). În ultimele 24 de ore au fost confirmate 3.929 de cazuri de infectare.

1.068.122 de pacienți au fost declarați vindecați

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.929 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Numărul deceselor cauzate de infectarea cu covid-19 a ajuns la 35.132.

În intervalul 13.09.2021 (10:00) – 14.09.2021 (10:00) a u fost raportate de către INSP 96 de decese (55 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.

88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Citeste si: Sfatul lui Valeriu Gheorghiță pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19: să îşi facă şi vaccinul anti-gripal

Au fost confirmate 2.913 cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, din care 1.157 sunt cu varianta Delta

Evoluţia săptămânală a proporţiei cazurilor confirmate cu varianta Delta din numărul total de cazuri confirmate cu VOC are un trend crescător, de la o valoare de 1,5% în S 21, la 39,7% în S 36”, menţionează INSP.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.296.903 teste RT-PCR și 2.740.386 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 18.645 de teste RT-PCR (8.417 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.228 la cerere) și 28.804 teste rapide antigenice.

Citeste si: Primul județ din România îngenuncheat de valul 4 al pandemiei


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si