La 8 martie, Amsterdam Gemengd Koor (cor mixt) a susţinut una dintre ultimele sale reprezentaţii din Regatul Ţărilor de Jos. Acompaniaţi de Holland Orchestra Combination, 130 de corişti s-au prezentat pe scena de la Concertgebouw, prestigioasa sală olandeză pentru a cânta "St John Passion", de Johann Sebastian Bach.

Cinci zile mai târziu, sălile de spectacole din ţară au fost închise. O decizie care a venit prea târziu pentru ansamblul vocal, care acuza după acel concert moartea unuia dintre cântăreţi şi a trei apropiaţi ai coralei, toţi contaminaţi cu Covid-19.

morţi şi 100 de persoane contaminate după un concert

Pe atunci, aproape nicio măsură de protecţie contra coronavirusului nu a fost aplicată de autorităţile olandeze, convinse că imunitatea de grup este soluţia pentru pandemie.

Coronavirus- Patru morţi şi 100 de persoane contaminate după un concert

Dar, potrivit ziarului olandez Trouw, 102 dintre cei 130 de membri ai coralei s-au îmbolnăvit după reprezentaţie. Unii au fost internaţi la Terapie intensivă iar şeful de orchestră, Paul Valk, a avut simptome severe. Membrii ansamblului au vârste de peste 50 de ani; cântăreţul care a decedat avea 78 de ani.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Sfidarea legii, capitolul "Corduneanu"

Citeste si: VIDEO| Poliţist zgâriat de un individ cu HIV

Citeste si: Cazanciuc, despre legea privind starea de alertă: „Guvernul vrea ca în trei zile să restrângem drepturi şi libertăţi”

În jur de 1.000 de spectatori au asistat în acea seară la concertul Amsterdam Gemengd Koor, dar nu au fost contaminaţi.

În schimb, la două zile după spectacol, mai mulţi artişti s-au îmbolnăvit. Unii au încearcat să alerteze Serviciul de sănătate publică olandez (GGD). Ei au cerut ca membrii corului să fie testaţi. GGD promitea să testeze şase, doar unul în final a avut acces la test. În prezent, cântăreţii reproşează Serviciului de sănătate că nu a luat măsurile necesare la timp.

Citeste si: Marcel Vela, despre declarațiile pe propria răspundere după 15 mai: „Sunt propuneri”


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si