Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că din data de 25 decembrie, toate persoanele care nu au reşedinţă în Belgia trebuie să prezinte, la sosirea dintr-o zonă roşie, în care este inclusă şi România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian. De asemenea, toate persoanele care intră în Belgia sunt obligate să completeze, cu cel mult 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian.

În funcţie de răspunsurile din formular, călătorii pot primi un mesaj SMS prin care sunt informaţi cu privire la obligativitatea carantinării pentru o perioadă de 7 zile şi a testării după respectarea celor 7 zile de carantină. Dacă testul este pozitiv, persoanele respective se vor auto-izola pentru 7 zile, mai arată comunicatul de presă al MAE.

„În continuarea informaţiilor referitoare la condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile belgiene au revizuit condiţiile de acces pentru persoanele care se deplasează în acest stat dintr-o zonă roşie, cu aplicarea acestora începând din data de 25 decembrie 2020. Astfel, începând cu această dată, toate persoanele care nu au reşedinţă în Belgia trebuie să prezinte, la sosirea dintr-o zonă roşie, în care este inclusă şi România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian”, arată reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă.

Reguli pentru cei care sosesc în Regatul Belgiei

Sursa citată mai spune că toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze, cu cel mult 48 de ore anterior intrării pe teritoriul belgian, formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la: https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form. Persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală şi care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului), precum şi persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depăşeşte 48 de ore sunt exceptate de la măsura completării formularului.

Citeste si: Organizația Mondială a Sănătății, avertisment referitor la noua tulpină a coronavirusului. Ce anunț au făcut specialiștii?

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

coronavirus zona roșie
Teste coronavirus pentru persoanele care sosesc din zona roșie.[Sursa foto: PixaBay]


„În funcţie de răspunsurile la chestionarul de autoevaluare, ataşat formularului Passenger Locator Form, la sosirea pe teritoriul belgian, călătorii pot primi un mesaj SMS prin care sunt informaţi cu privire la obligativitatea carantinării (pentru o perioadă de 7 zile) şi a testării după respectarea celor 7 zile de carantină. Dacă testul este pozitiv, persoanele respective se vor auto-izola pentru 7 zile”, potrivit sursei menţionate.

Citeste si: Antarctica a raportat primele cazuri de COVID-19

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles 0032 (0)2 347 5338, 0032 (0)2 345 0040 şi 0032 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice 0032(0)2 344 0854.

De asemenea, Ministerul recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51902, http://bruxelles.mae.ro/ şi https://www.mae.ro/.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si