Informații oficiale: Situaţia pandemiei covid-19 în lume: contaminările s-au dublat într-o lună şi au depăşit numărul de cinci milioane
Numărul contaminărilor cu noul coronavirus s-a dublat în lume, într-o lună, şi a depăşit cinci milioane, înregistrând o accelerare în America Latină, relatează AFP, care prezintă noi bilanţuri, noi măsuri şi fapte marcante în evoluţia covid-19, care s-a soldat cu peste 328.000 de morţi.
Numărul contaminărilor cu noul coronavirus s-a dublat în lume, în decurs de o lună, şi a depăşit cinci milioane, înregistrând o accelerare în America Latină, potrivit unor date obţinute din surse oficiale de AFP.
Creşterea este deosebit de puternică în Brazilia- care a înregistrat 291.579 de contaminări cu noul coronavirus joi, un bilanţ care s-a dublat în nouă zile-, dar şi în Peru (104.020
de cazuri), Mexic (56.594) şi Chile (53.617).
PESTE 328.000 DE MORŢI
Pandemia s-a soldat cu cel puţin 328.220 morţi în lume de la apariţia bolii în decembrie în China, potrivit unui bilanţ întocmit joi, la ora 11.00 GMT (14.00, ora României) de AFP pe baza unor surse oficiale.
Peste 5.012.630 de cazuri au fost diagnosticate în 196 de ţări şi teritorii.
”În lupta împotriva epidemiei, Guvernul chinez a fost mereu deschis, transparent şi responsabil”.
Acesta este răspunsul măsurat dat de Beijing acuzaţiilor lui Donald Trump, potrivit cărora China se face vinovată de un ”atac în masă mondia”, din cauza felului în care a gestionat pandemia.
SALVAREA LUFTHANSA
Lufthansa a confirmat anunţul cancelarului german Angela Merkel cu privire la un viitor acord în vederea salvării acestei companii germane, primul grup european de transport aerian, afectat de covid-19.
”Proiectul, care nu a fost finalizat încă, prevede măsuri de stabilizare de până la nouă miliarde de euro, dintre care trei miliarde de euro sub formă de împrumuturi” de la Banca publică de investiţii KfW, a precizat Lufthansa.
Aproximativ 700 dintre cele 760 de aeronave ale flotei Lufthansa sunt blocate la sol, iar peste 60% dintre cei 140.000 de angajaţi ai companiei se află în şomaj parţial.
EASYJET VREA SĂ ZBOARE
Compania britanică Easyjet, ale cărei aproape toate avionae sunt blocate la sol, a anunţat că intenţionează să reia anumite zboruri- începând de la 15 iunie, ”în mod esenţial zboruri interne în Regatul Unit şi în Franţa”.
Starea de urgenţă aflată în vigoare din aprilie în trei regiuni din vestul Japoniei a fost ridicată, a anunţat premierul Shinzo Abe, sugerând că va face la fel- începând de săptămâna viitoare- atât la Tokyo şi în regiunile limitrofe capitalei, cât şi
în cea mai mare parte a Insulei Hokkaido (nord).
MINĂ RUSĂ DE AUR CONTAMINATĂ
Rusia a recurs la mijloace mari şi a trimis militari în Siberia pentru a oprirăspândirea unui focar de covid-19 în cea mai mare mină de aur de pe teritoriul rus.
Informații oficiale: Situaţia pandemiei covid-19 în lume: contaminările s-au dublat într-o lună şi au depăşit numărul de cinci milioane
Cel puţin 800 dintre cei 6.000 de angajaţi ai minei au fost contaminaţi cu noul coronavirus.
O primă persoană a murit, au anunţat joi autorităţile.
După ce a instalat un spital de campanie mobil, armata a desfăşurat un câmp de corturi în care să plaseze în carantină până la 2.000 de muncitori în mina Olimpiada, în regiunea Krasnoïarsk.
FOTBAL ”TRIST” CU UŞILE ÎNCHISE
Să joci cu uşile închise este o experienţă ”mai tristă decât să dansezi cu sora ta”, a comentat selecţionerul echipei de fotbal a Spaniei, Luis Enrique.
”Asta nu e frumos. M-am uitat la fotbalul german şi este lamentabil. Se aud insultele, se pierde intimitatea marilor momente”, a declarat el într-o emisiune spaniolă online.