In articol:
- Viorel Panait, sprijin pentru soția sa
- Rona Hartner și Nicoleta Luciu, apariție inedită de ziua creatoarei de modă
Energică, entuziastă și cu foarte mari emoții, Liza Panait și-a petrecut ziua de naștere prin muncă. Împlinirea celor 65 de ani au surprins-o pe podium, în mijlocul modelelor care au prezentat noua colecție: o linie vestimentară inspirată din povestea artistei Frida Kahlo.
Citește și: VIDEO- Cursurile de modelling, la mare căutare
Viorel Panait, sprijin pentru soția sa
Creatoarea de modă nu a fost, însă, singură. Soțul ei, care i-a fost partener de viață și a sprijinit-o în ultimii 32 de ani, i-a stat alături, în culise.
”La mulți ani iubita mea, la mulți ani locomotiva mea, la mulți ani geniala mea.
Recunoscută pentru colecțiile tematice, dedicate diverselor personalități istorice, Liza Panait a adus pe podium, de această dată, eleganța, tradiția și rafinamentul ținutelor de inspirație mexicană. Piesele vestimentare propuse de această dată poartă amprente florale și sunt împodobite cu picturi realizate manual.
Laurette Atindehou, model: ”Rochiile din câte am văzut, de fapt întreaga colecție este absolut superbă, asta vorbeam și cu doamna Liza înainte și cred că tema aleasă este una potrivită.”
Rona Hartner și Nicoleta Luciu, apariție inedită de ziua creatoarei de modă
Piesele de rezistență ale colecției au fost cele două rochii de mireasă, în stiluri complet diferite, îmbrăcate de Rona Hartner și Nicoleta Luciu. De altfel, fosta vedetă de televeziune, care prezintă pentru Liza Panait de peste 15 ani, este o apariție rară la evenimentele mondene și atrage atenția, de fiecare dată, prin eleganță și delicateță.
Actrița și cântăreața Rona Hartner a venit special din Franța pentru a fi alături de designer, de care o leagă o prietenie veche de peste 15 ani.
Citește și: VIDEO- Rona Hartner, aniversare spectaculoasă la 50 de ani
Rona Hartner, artistă: ”Ce idee poți să ai să-ți faci ziua de naștere muncind, eu și ea, eu m-am apucat să fac concert și ea nu poate fi egosită. Își face ziua de naștere dăruind.”
Noua colecție a designerului, lansată la ceas aniversar, a însemnat o muncă continuă de peste 8 luni, timp în care creatoarea nu a avut timp de odihnă. Abia acum își poate permite câteva zile de liniște, departe de agitația profesională.