Sunt tensiuni foarte mari între Primăria municipiului Constanța şi Arhiepiscopie. Vineri, 10 iunie, era ultima zi în care lăcaşul de cult ar fi putut să fie relocat. Tocmai de aceea, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a decis să ţină vineri slujba în biserica amplasată pe trotuar.

IPS Teodosie le-a promis credincioşilor că lăcaşul de cult nu va fi pus la pământ

La finalul slujbei, IPS Teodosie le-a promis credincioșilor adunați pe trotuar, că acest lăcaş sfânt nu va fi dărâmat, ba mai mult decât atât, credincioşii şi preoţii au convenit să o păzească zi şi

noapte, astfel încât, să nu fie în pericol, să nu fie pusă la pământ de către buldozere.

"Iată, înaintaşii domnului primar au fost marii Brătieni, care au apărat Biserica. Ce urmaş este domnul Vergil care vrea să se dărâme biserica? Azi era ziua hotărâtă să se dărâme. Nu se va dărâma, aici vom sta. Voi programa creştini şi preoţi să rămână în biserică zi şi noapte şi nu se va dărâma peste ei. Nici Poliţia nu poate să strice lucrul lui Dumnezeu. Să se teamă toţi cei ce cred că Dumnezeu este slab sau nu există, Dumnezeu este Atotputernic şi vă aşteaptă pe toţi la căinţă. Întoarceţi-vă cei lepădaţi, veniţi la Dumnezeu, că vă iartă”, a afirmat IPS Teodosie.

Citeste si: El este fostul propietar al avionului care a intrat ilegal în țară. Aeronava a trecut prin șase țări

Ba mai mult, conducătorul Arhiepiscopiei Tomisului susține că doar lucruri rele li s-au întâmplat celor care au decis să dărâme lăcașe de cult.

"După o hotărâre judecătorească fără discernământ cum să hotărască o instanţă să dărâme o biserică? Ce e biserica? E locaşul lui Dumnezeu. Nu te temi de cuvântul lui Dumnezeu, care zice: de va strica cineva lucrul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe acel şi s-a dovedit că aşa este.

Toţi care au dărâmat biserici au murit în chinuri groaznice”, a transmis credincioşilor Arhiepiscopul Tomisului. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Acesta a adăugat că speră să îi vină credinţa primarului Constanţei, Vergil Chiţac. 

"Vreau să vină domnul Chiţac şi cei din jurul său, că alţii îl sfătuiesc, am auzit aseară o femeie îl conduce, city manager. Păcat, un general se lasă condus de alţii. Am fost şi am şi deschis cursurile universitare, ziceam că are credinţă, mama lui e foarte credincioasă, cândva mi-a dat de înţeles că nu prea are credinţă. Eu sper să îi vină credinţa şi mă îndrept şi către acei judecători care au dat sentinţa de demolare a unei biserici. Voi face demersuri. De 20 de ani este această clădire, putem lua uzucapiune că 20 de ani s-a slujit aici, cum să desfiinţezi un altar, este un sacrilegiu, nu putem să desfiinţăm un altar de 20 de ani, câte slujbe s-au făcut.(...) Acum ca să nu îndemne Satana pe ştiu eu cine să înceapă să atace biserica, vom pune paza creştinilor aici şi câte un preot sau doi să stea de strajă aici, vom face zi şi noapte

până când se vor împlini formele, că aici trebuie să rămână biserica”, a mai precizat Arhiepiscopul Tomisului.

IPS Teodosie a declarat că mai degrabă moare el decât să fie dărâmată această biserică

"Cum să mutăm un loc sfinţit de 20 de ani şi cum să lăsăm pe Dumnezeu batjocorit? Nu voi accepta, mai degrabă mor eu decât să moară biserica aceasta. Rog pe bunul Dumnezeu să dea tututor gândul cel bun şi îl rog cu milă şi cu dragoste pe bunul Dumnezeu pentru domnul Vergil, pentru ceilalţi din Consiliul Local, pentru toţi sfătuitorii care nu îi vor binele, ce îl sfătuiesc să fie satrap şi crud. Orice credincios trebuie să se roage. Apelez şi la primul ministru, un om credincios, să-i ceară socoteală, că primul ministru este un general şi un om credincios, i-am scris şi un mesaj să fie general şi al lui Hristos, nu numai general aici peste oameni, să fie general în sensul bun al cuvântului, să aducă generozitatea pentru creştini, să aibă lăcaşuri sfinte. Să ne ajute bunul Dumnezeu şi îl rog pe bunul Dumnezeu să nu îi socotească păcatul acesta al îndărătniciei. Vom pune pe rol din nou acestă cauză. O biserică în care s-a slujit 20 de ani nu poate fi demolată. Se dobândeşte uzucapiune pentru o clădire oarecare, dar pentru o biserică?”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului. 

Citeste si: O grupare de români, prinsă când vindeau marfă contrafăcută în Italia. „Vindeau pe Facebook jachete false Woolrich, Nike și Adidas”

De cealaltă parte, reprezentanţii municipalității susţin că ei tot ce fac este să respecte legea, să respecte o decizie a instanţei, având în vedere că de mai bine de 20 de ani, această biserică din Constanţa, funcţionează fără autorizaţie. 

Judecătorii au hotărât la finalul anului trecut, ca biserica să fie demolată

A fost construit în anul 2002, iar de atunci a devenit mărul discordiei între municipalitate şi Arhiepiscopie, iar la sfârşitul anului 2021, decizia magistraţilor era ca această clădire să fie dărâmată în termen de 90 de zile, însă a urmat o serie de contestaţii făcute în instanţă de către Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Arhiepiscopia Tomisului a anunţat la acea vreme faptul că se află în dialog cu Primăria pentru găsirea unei soluţii, menţionând că nici municipalitatea" nu doreşte să-şi lege numele de o asemenea demolare".

Vergil Chiţac, primarul Constanţei, a transmis în luna februarie, o scrisoare deschisă adresată Arhiepiscopului Tomisului prin care îi spunea că nepunerea în aplicare a acestei decizii şi tergiversarea intrării în legalitate pot duce "la degradarea imaginii Bisericii ca instituţie şi tensionarea relaţiilor dintre comunitatea religioasă şi restul cetăţenilor acestui oraş".

Citeste si: VIDEO- Primăriile de sector din Capitală au început să ridice mașinile abandonate


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si