In articol:
- Iubitul uneia dintre fete, complice la odioasa crimă
- Fetele nu sunt la prima tentativă de a-și ucide mama
Cele două surori, Paola și Silvia Zani, în vârstă de 19, respectiv 26 de ani sunt anchetate după ce și-au ucis mama. Cele două au sedat-o pe femeie, înainte să o ucidă, și apoi au spus autorităților că a dispărut.
Iubitul uneia dintre fete, complice la odioasa crimă
Femeia a fost dată dispărută în luna mai, iar trupul neînsuflețit a fost găsit abia în luna august pe malul râului Oglio.
Sursele Corriere della Sera susțin că autorii crimei ar fi chiar fiicele acesteia, împreună cu iubitul uneia dintre fete.
Citeste si: Un salon din India trebuie să despăgubească o femeie care s-a plâns de tunsoare. Suma este colosală
Fetele nu sunt la prima tentativă de a-și ucide mama
Se pare că în luna aprilie, cele două au încercat să o otrăvească, însă doza nua fost suficientă. Drept dovadă stă și raportul efectuat de Institutul de Medicină Legală din Brescia.
Acum cele două surori și-ar fi sedat mama în somn, fiind omorâtă prin sufocare. Apoi surorile, împreună cu iubitul, ar fi transportat cadravrul pe malul unui râu.
Motivul crimei ar fi fost averea pe care mama celor două o deținea.
Cei trei suspecți urmează să se înfățișeze în fața judecătorilor.
Citeste si: Româncă din Italia, agresată fizic și ștrangulată cu furtunul de la duș