Tânăra de 23 de ani s-a dus la locuința fostului iubit pentru a-și recupera lucrurile personale, după despărțirea de acesta. Dar bărbatul de 24 de ani a încuiat ușa și a toturat-o pe fosta sa iubită, aproape patru ore apoi a ucis-o, scrie The Sun.
Tânăra a fost torturată ore întregi de fostul iubit până a ucis-o. Cum s-a întâmplat totul?
Vecinii au sunat la poliție, când au auzit strigătele de ajutor ale fetei, însă oamenii legii nu au avut nicio reacție crezând că este vorba doar de o ceartă conjugală.
Martorii povestesc că tânăra ar fi încercat de mai multe ori să evadeze, însă de fiecare dată, bărbatul a prins-o.
Observând că poliția nu se implică, mai mulți vecini au decis să o ajute singuri pe Vera. Au încercat să pătrundă în apartament, folosind o rangă pentru a sparge ușa. Însă au ajuns prea târziu. Victima era deja decedată, fiind sugrumată cu un cablu. Criminaliștii au descoperit pe trupul victimei alte 56 de răni, mai multe tăieturi și fracturi, mai ales la nivelul craniului.
Vecinii i-au sărit în ajutor tinerei, însă polițiștii au ignorat cu desăvârșire situația tragică
Mama tinerei ucise a depus plângere împotriva a doi ofițeri de poliție, care acum sunt investigați pentru neglijență în serviciu. Cazul tragic a atras multe critici cu privire la modul în care autoritățile gestionează cazurile de violență domestică.
„Această atitudine față de violența domestică a devenit deja o normalitate în Rusia.
Statul continuă să privească violența domestică nu ca pe o crimă, ci ca pe o tradiție veche de secole în familia rusă, față de care nu ar trebui să intervină. Ca urmare, statul stă pe margine și așteaptă ca următorul cadavru să fie ridicat”, a afirmat Alena Popova, o activistă împotriva violenței asupra femeilor.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Vera a fost ucisă în 2020, însă detalii despre cazul său au fost făcute publice foarte recent. Ucigașul său a fost condamnat la 15 ani de închisoare, cu posibilitatea de a fi eliberat mai repede.
„Criminalului nu ar trebui să i se permită să scape cu o sentință scurtă, iar polițiștii, cu o amendă”, a mai adăugat Alena Popova.
Citeste si: Caz șocant în Italia: Și-a ucis copilul de 2 ani făcut cu o româncă și apoi s-a sinucis. Biletul de adio