In articol:
O tânără educatoare și doi copilași au fost uciși cu sânge rece în urma unui atac într-o grădiniță din regiunea Ulianovsk, potrivit informațiilor făcute publice de Serghei Morozov, fostul guvernator al regiunii rusești și deputat al Dumei de Stat.
Cei doi micuți uciși în grădinița din Rusia aveau 4 și 6 ani
"Un bărbat adult a intrat în grădinița Ryabinka din Veshkaym, a împușcat o profesoară și mai mulți copii. Potrivit informațiilor preliminare, femeia și cei doi copii, născuți în 2016 și 2018 au fost uciși", a declarat oficialul Serghei Morozov, conform agenției rusești Ria Novosti.
Citeste si: Rusia expulzează trei diplomaţi suedezi
De asemenea, oficialul rus a dezvăluit în declarațiile sale un lucru foarte important despre acest atac. Potrivit acestuia, individul care a intrat înarmat în grădiniță și a împușcat mortal educatoarea și cei doi copii, s-a sinucis imediat după oroarea comisă.
În mediul online, mai exact pe rețelele de socializare au fost făcute publice înregistrări video și fotografii de la locul tragediei.
Citeste si: Bărbatul care a accidentat intenţionat cu maşina doi copii din Capitală, a fost reţinut pentru 24 de ore