Cristi Minea, un corporatist dedicat și pasionat de afaceri din Otopeni, s-a alăturat aventurii "Insula de 1 milion", cel mai amplu experiment social televizat, difuzat sâmbătă și duminică, la 21:00, și lunea, la 20:00, la Kanal D. Cu o carieră solidă în domeniul instalațiilor electrice și o determinare fără margini, Cristi își propune să își testeze limitele și să devină un exemplu pozitiv pentru familia sa.
" Acum un an ajunsesem într-o zonă în care eram într-un mare confort în zona finaciar-bancară, și mi-am zis că vreau să fac o schimbare, să nu cad în capcana de a nu mai avea motivație, de a nu avea obiective. Mi-am dorit să am un business personal. S-a ivit ocazia unei colaborări cu un prieten, așa că am zis să dau curs acestei provocări profesionale. E o schimbare radicală, dar nu mi-a fost teamă, sunt un om cu inițiativă, cu optimism ”, a povestit acesta înainte de a pleca la “Insula de 1 milion”.
Participarea lui Cristi la emisiunea "Insula de 1 milion" este o continuare a dorinței sale de a se dezvolta și a experimenta noi provocări. În cadrul emisiunii, el își propune să câștige miza pusă în joc, cu gândul de a investi în afacerea sa și de a-i oferi un viitor mai bun familiei sale.
“Vreau să câștig! Dacă aș câștiga marele premiu aș investi în niște lucruri care să poată să îmi aducă alte beneficii, eu am o firmă, aș investi în ea pentru a-mi dezvolta activitatea ”, spunea
Parcursul lui Cristi a celorlalți concurenți rămași în aventura “Insula de 1milion” îl puteți urmări în fiecare sâmbătă și duminică, de la 21:00, și lunea, de la 20:00, în cel mai amplu experiment social televizat, difuzat la Kanal D.