Potrivit Prefecturii Capitalei, fostul primar al Sectorului 4 are dreptul să își reia mandatul, fără nicio restricție legală. El a fost achitat miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție după ce fusese condamnat la 4 ani de închisoare în dosarul Colectiv.
Fostul edil urmează să fie pus în libertate.
„Referitor la decizia luată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ce îl priveşte pe domnul Cristian Popescu Piedone, prin care a fost desfiinţată condamnarea de la Curtea de Apel Bucureşti, aceasta înseamnă, mai exact, că domnul
Piedone are dreptul să îşi reia mandatul, fără nicio restricţie legală. Condamnarea, respectiv temeiul încetării mandatului de primar al domniei sale, de la acel moment, a fost desfiinţată, iar toate efectele condamnării sunt desfiinţate retroactiv”, a precizat Prefectura Capitalei.
Citește și: Cristian Popescu Piedone a fost achitat după ce fusese condamnat la patru ani de închisoare în dosarul Colectiv. Fostul primar va fi pus în libertate
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă, executorie şi opozabilă tuturor, nici prefectul, nici consiliul local neavând opţiunea nerespectării ei.
„Aşadar, după comunicarea oficială a dispozitivului sentinţei, voi emite ordinul de prefect de repunere în funcţie”,
a transmis prefectul Capitalei.
Cristian Popescu Piedone va fi pus în libertate
„Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr.
1897 din data de 16.12.2019,
pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare: În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit.
b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art.
297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL).
Citește și: Responsabilii pentru tragedia de la Colectiv vor plăti pensia de întreținere pentru fiica uneia dintre victime
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti- Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză”,
se arată în minuta ÎCCJ, potrivit news.ro
Magistrații au respins ca nefondate recursurile în casație formulate de inculpații Matei George Petrică, Anastasescu George Alin, Niță Cristian Mihai și Radu Antonina împotriva condamnărilor pronunțate de Curtea de Apel București.
Decizia Înaltei Curţi este definitivă.