Cristian Popescu Piedone a fost primar al sectorului 4 până în noiembrie 2015, când și-a dat demisia la câteva zile după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia au murit 64 de tineri. Cristian Popescu Piedone este acuzat în dosarul Colectiv pentru abuz în serviciu și fals intelectual pentru eliberarea autorizației și pentru acordul de funcționare dat clubului Colectiv, fără avizul ISU. În primă instanță, Piedone a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare.
Procurorii DNA au contestat decizia și au cerut dublul pedepsei. Un verdict final este așteptat să fie dat chiar în această lună.
Invitat acum în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, Cristian Popescu Piedone a răspuns la întrebarea dacă se simte vinovat pentru morții de la Colectiv. După ce Denise Rifai a rostit întrebarea, s-a lăsat liniște în platou.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro
”Nu știu ce să vă spun în mod direct! A fi pregătit pentru nedreptate? Nu cer decât o dreptate și un adevăr(...)
Dacă eram vinovat, mă duceam singur. Dar nu pot să accept niciodată. Că trebuie, că justiția dă, ne supunem! Nu fug, nu mă duc în Madagascar, cu demnitate îmi voi primi sentința. Dar dacă este o normalitate în țara asta, eu nu am ce să caut în povestea asta. Vorbim de dreptate. Și eu vreau să se facă dreptate. Dar nu Piedone e vinovat pentru tot.(...) Credeți-mă că îmi face un bine această sentință.
Nu mai pot! Nu mai pot! Ia-mă, tată! Ia-mi capul, că e bun, că e rău, asta este! Nu sunt nici primul, nici ultimul. Și acolo dacă mă duc, mă duc cu demnitate: știu că sunt nevinovat!”, a spus Cristian Popescu Piedone în emisiunea ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.