Cruzime rară! Cal folosit ca momeală pentru urși. Animalul aflat în agonie, târât și legat de un copac la marginea unei păduri
Întâmplare șocantă de o cruzime rară împotriva animalelor, a avut loc într-o rezervaţie care ar trebui să fie un habitat natural netulburat de om. Un cal în agonie a fost târât şi legat de un copac, la marginea unei păduri, se presupune ca momeală pentru urşi.
Braconierii ar încerca prin astfel de metode să atragă sălbăticiunile în vizorul lor. Scena a fost surprinsă de un activist de mediu, iar filmul a stârnit valuri de reacţii pe internet şi a dus la deschiderea unor anchete.
Animalul ar fi fost adus acolo pentru a atrage urşii din pădure în vizorul braconieri. Scenele au fost filmate de un activist de mediu şi postate pe Facebook de un ONG, relatează observator.tv.
Martor: Calul a fost transportat cu o camionetă, dat jos undeva 150 de metri mai în sus Când au dat jos calul din camionetă a fost legat de picioare cu o centură, după care cu taful l-au legat cu un cablu de gât şi l-au tras.
Metodă este des folosită de braconieri, spun localnicii. În zonă ar fi fost găsite şi alte schelete de animale atârnate de copaci.
Dănuţ Tinu, ocolul silvic Romuli: Ursul dacă mănăncă carne e agresiv şi apoi atacă în gospodării, în stâne.
După viralizarea imaginilor, mai multe anchete au fost deschise.
Ioan Bogolin, directorul DVSVA Bistriţa Năsăud: Am reuşit să identificăm numărul de microcip al cabalinei în cauză, după finalizarea verificărilor şi al anchetei vă vom comunica oficial rezultatul.
Gabriel Patas, directorul gărzii de mediu Bistriţa Năsăud: Mi se pare o nemernicie, ceva de neimaginat să duci un animal viu, un leş, să îl abandonezi acolo. În ce scop pot doar să intuiesc.
Ioan Monita, primarul comunei Romuli: În momentul în care duci nadă pentru carnivore mari şi în momentul în care carnivorele mari sunt interzise de la vânătoare, e clar cu ce scop.
Crina Sîrb, purtător de cuvânt IPJ Bistriţa Năsăud: Au demarat cercetările în cazul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea şi schingiurea animalelor.+ Poliţiştii au identificat persoanele implicate.
Suspectul ar fi un vânător din zonă care, în trecut, ar mai fi avut probleme cu legea.
În prezent, împuşcarea urşilor este interzisă, cu excepţia unor cazuri speciale, când animalul este declarat periculos sau a făcut pagube. Chiar şi atunci e nevoie de o aprobare specială.