
1 din 2 | CTP: "Trump vrea să împartă țările Europei la bucată cu Putin. Singura șansă a României este..."

2 din 2 | Vladimir Putin, eliberat de griji după instalarea lui Trump la Casa Albă
Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu face o analiză lucidă și deprimantă a momentului dificil prin care trece civilizația occidentală. "În aceste zile, omenirea se prăbușește înapoi în timp", consideră CTP.
"După 250 de ani, planeta se întoarce – democratic! – la ordinea dictatorială naturală a haitei: cei slabi se supun celor puternici sau mor. Omul recade spre animal", scrie Cristian Tudor Popescu pe Facebook.
Citește și: Rusia jubilează după discuția telefonică dintre Trump și Putin. "Să curgă șampania!"
Într-un text intitulat "Contrarevoluța Americană", jurnalistul român atrage atenția că dispar toate reperele care îi apărau pe cei slabi de agresiunea celor puternici, iar "democrațiile europene gem sub asaltul extremismului naționalist dictatorial".
"Toate construcțiile și înțelegerile politice de la Revoluția Americană, urmată de Revoluția Franceză, din secolul XVIII încoace, menite să dea drepturi fiecărei ființe umane și fiecărei națiuni, indiferent de puterea pe care o are, se descompun rapid. Organizațiile mondiale, ONU, Curtea Penală Internațională, Organizația Mondială a Sănătății, acordul pentru climă de la Paris, legislația relațiilor dintre state care să prevină agresarea celor mai slabi de către cei puternici, nu mai fac doi bani. Singura lege: tradiționalul, strămoșescul, preistoricul raport de forțe bazat pe armate. Regulile democratice interstatale stabilite prin Conferința de la Helsinki 1975 sunt pulverizate. Democrațiile europene gem sub asaltul extremismului naționalist dictatorial", scrie CTP.

Vladimir Putin, eliberat de griji după instalarea lui Trump la Casa Albă
Ce poate face România în noul peisaj geopolitic
Potrivit lui CT Popescu, Putin vrea, în compensație pentru destrămarea URSS, sfărâmarea Uniunii Europene- iar Trump este de acord și vrea să împartă țările Europei la bucată cu Putin.
"Singura șansă a României suverane: să încerce să convingă Washingtonul că îi suntem buni la ceva, ca să ne țină prin curte.
Toată filosofia libertății și dreptății se reduce acum la o propoziție, tot strămoșească: oricum ar fi, America e un boier mai bun decât Rusia", este concluzia amară a jurnalistului român.