Cu cine va rămâne fetița de 5 ani, care a fost sechestrată de tatăl său în Chiajna
După ce a fost sechestrată de tatăl său peste 24 de ore, autoritățile au decis ca pentru o perioadă fetița să locuiască alături de mătușa și bunica sa.
Fetița care a fost sechestrată de tatăl ei, în Chiajna, a fost eliberată după 28 de ore de negocieri. Acum, autoritățile au decis ce se întâmplă cu minora. Polițiștii au aflat de gestul șocant, după ce bărbatul a făcut un live pe Facebook, amenințând că va arunca locuința în aer. Pe imagini se puteau observat 3 butelii, amplasate chiar în mijlocul casei, în timp ce fetița de 5 ani era în casă cu acesta, pe soția sa lovind-o și alungând-o din casă.
"Pe tine nu te ia, dacă te ia pe tine, ne ia pe amândoi. Da? Mergem acolo lângă tataie", au fost cuvintele halucinante ale tatălui.
Abia după negocieri ore în șir cu oamenii legii, dar și cu o avocată cu care a fost de acord să vorbească, bărbatul a cedat și a ieșit din casă împreună cu fiica sa. Avocata care a intrat în imobil pentru a ajuta la detensionarea situaţiei a declarat, la ieşire, că fetiţa i-ar fi povestit că mama ei l-a atacat pe tată cu un cuţit şi că era să fie ea însăşi rănită. Bărbatul a reuşit să ia femeii cuţitul, iar aceasta şi-ar fi atacat soţul cu un scaun, conform informațiilor Observator.
Citește și: O tânără de 23 de ani, arestată pentru că și-a înscenat propria dispariție. Motivul este halucinant
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Cunoscuții bărbatului nici acum nu își explică gestul șocant al bărbatului.
"Eu îl cunosc pe Marin foarte bine, este o persoană blândă, cu mult bun simţ şi a înţeles că trebuie să facă lucrurile acesta fiind în avantajul copilului şi al său", potrivit news.ro.
"Operaţiunea Poliţiei Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activităţii de negociere a Poliţiei Române, fata se află în custodia poliţiştilor, în afara oricărui pericol", a transmis, vineri, Poliţia Română.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
"În urma activităţilor derulate în cadrul operaţiunii, nici fetiţa, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări. Scopul misiunii a fost îndeplinit", a mai transmis Poliţia Română.
De asemenea, avocata a precizat că-l va reprezenta în continuare pe bărbat, acesta urmând a fi acuzat, cel mai probabil, de comiterea mai multor infracţiuni. Aceasta a fost cea mai lungă negociere din istoria Poliției Române.