In articol:
- Amenințare în timpul unei transmisiuni live pe Facebook
- Bărbatul va fi acuzat, cel mai probabil, de mai multe agresiuni
Fetița care a fost sechestrată de tatăl ei, în Chiajna, a fost eliberată după 28 de ore de negocieri. Acum, autoritățile au decis ce se întâmplă cu minora. Polițiștii au aflat de gestul șocant, după ce bărbatul a făcut un live pe Facebook, amenințând că va arunca locuința în aer.
Amenințare în timpul unei transmisiuni live pe Facebook
"Pe tine nu te ia, dacă te ia pe tine, ne ia pe amândoi. Da? Mergem acolo lângă tataie", au fost cuvintele halucinante ale tatălui.
Abia după negocieri ore în șir cu oamenii legii, dar și cu o avocată cu care a fost de acord să vorbească, bărbatul a cedat și a ieșit din casă împreună cu fiica sa. Avocata care a intrat în imobil pentru a ajuta la detensionarea situaţiei a declarat, la ieşire, că fetiţa i-ar fi povestit că mama ei l-a atacat pe tată cu un cuţit şi că era să fie ea însăşi rănită.
Cunoscuții bărbatului nici acum nu își explică gestul șocant al bărbatului.
"Eu îl cunosc pe Marin foarte bine, este o persoană blândă, cu mult bun simţ şi a înţeles că trebuie să facă lucrurile acesta fiind în avantajul copilului şi al său", potrivit news.ro.
Bărbatul va fi acuzat, cel mai probabil, de mai multe agresiuni
"Operaţiunea Poliţiei Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activităţii de negociere a Poliţiei Române, fata se află în custodia poliţiştilor, în afara oricărui pericol", a transmis, vineri, Poliţia Română.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
"În urma activităţilor derulate în cadrul operaţiunii, nici fetiţa, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări. Scopul misiunii a fost îndeplinit", a mai transmis Poliţia Română.
De asemenea, avocata a precizat că-l va reprezenta în continuare pe bărbat, acesta urmând a fi acuzat, cel mai probabil, de comiterea mai multor infracţiuni. Aceasta a fost cea mai lungă negociere din istoria Poliției Române.